Vodafone, declin semnificativ al veniturilor din servicii

| 21 mai, 2013

Vodafone Group a raportat cel mai semnificativ declin trimestrial al veniturilor din servicii, din cauza condiţiilor economice dificile din Europa.

Vodafone, al doilea mare operator de telefonie mobilă pe plan mondial a înregistrat, în primul trimestru din 2013, o scădere de 4,2% a veniturilor din servicii, fiind cel mai semnificativ declin de când a compania a început publicarea acestui tip de date, în 2003. 

Cea mai mare scădere a veniturilor a fost în Sudul Europei, unde operatorii reduc preţurile pentru a atrage clienţii afectaţi de recesiune. În primul trimestru din 2013, veniturile din servicii au scăzut în Italia cu 12,8% şi în Spania cu 11,5%.

"Ne-am confruntat cu dificultăţi deoarece condiţiile economice au continuat să fie dure, mai ales în Sudul Europei, dar conducerea se va concentra pe obţinerea unui echilibru între remuneraţia acţionarilor şi investiţiile pe termen lung necesare afacerii", a declarat şeful companiei britanice, Vittorio Colao.

Vodafone a înregistrat primul declin anual al vânzărilor din 2005, la 67,6 miliarde de dolari, în timp ce câştigurile de bază au scăzut cu 3,1%, la 13,3 miliarde de lire sterline. Profitul operaţional ajustat a urcat cu 9,3%, la 12 miliarde de lire sterline, datorită performanţei solide din SUA, unde deţine 45% din Verizon Wireless.

Verizon Communications Inc a anunţat luna trecută că este dispus să preia pachetul de 45% pe care Vodafone îl deţine la societatea lor mixtă Verizon Wireless U.S. 

Verizon a informat de mai multe ori în ultimi ani că ar dori să preia restul acţiunilor pe care nu le deţine la Verizon Wireless, cel mai mare operator de telefonie mobilă din SUA, însă până acum cei doi parteneri nu au putut să ajungă la un acord. Speculaţiile cu privire la un posibil acord între Verizon şi Vodafone s-au înmulţit de la începutul acestui an în condiţiile în care Vodafone a analizat ce poate face cu operaţiunile sale americane, considerate de mulţi investitori drept cele mai valoroase active ale sale.

Vodafone România este o divizie a Vodafone Group Plc., unul dintre cele mai mari grupuri de telecomunicaţii mobile din lume, cu aproximativ 403 milioane de clienţi, înregistraţi la 31 decembrie 2012. Compania are divizii în 30 de ţări de pe cinci continente şi peste 50 de reţele partenere în întreaga lume.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ