Voiculescu: Băsescu îşi doreşte o nouă suspendare

| 11 noi, 2013

Preşedintele Traian Băsescu îşi doreşte o nouă suspendare, de această dată încercând să-şi asigure o posteritate politică nemeritată, a afirmat luni preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu.

Preşedintele fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, consideră că preşedintele Traian Băsescu îşi mai doreşte o nouă suspendare.

Voiculescu analizează într-un articol postat pe blogul personal ultimele declaraţii ale preşedintelui Băsescu "şi a poziţiilor propagandei arondate lui".

"Vedem un preşedinte care încearcă cu disperare să provoace Guvernul şi liderii USL pentru a declanşa o nouă suspendare. La adăpostul cvorumului de 50% plus unu (propunerea legislativă de modificare a pragului la 30% aflându-se, în continuare, pe masa Curţii Constituţionale), Băsescu şi-ar dori să reintre într-un joc care să împartă România în două tabere. În stilul care l-a consacrat, preşedintele oricum suspendat ar crea un nou conflict, ar dezbina şi şi-ar crea astfel propria tabără. De altfel, de 9 ani, preşedintele îi dezbină constant pe romani, îi împarte în tabere, îi culpabilizează, îi jigneşte şi le încalcă drepturile fundamentale. De această dată, încercând să-şi asigure o posteritate politică nemeritată, preşedintele Băsescu îşi doreşte o nouă suspendare. Şi veţi vedea că va continua să provoace în căutarea ei", scrie Dan Voiculescu într-o postare pe blogul personal.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

21 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
12 noi, 2013
traiana
Basescu nu e presedintele meu deci imi doresc sa plece cat mai repede, inainte de termen daca se poate.
12 noi, 2013
Dragobete
aha
basescu a incetat acum multa vreme sa mai fie presedinte pentru multi dintre noi...si sincer, cred ca toti ne dorim ca el sa plece mai repede de la cotroceni...sa speram ca cei care vor veni vor putea repara rapid prostiile facute de base pentru ca vietile noastre sa ia o intorsatura mai buna
12 noi, 2013
Catalin Musatescu
Basescu nu e presedintele romanilor
Vad ca oamenii se refera la Basescu ca la un presedinte si nu inteleg de ce. Basescu e doar un detinut aflat in permisie de sarbatori.
12 noi, 2013
levi
jos camarila lui base
mi se pare o nesimtire din partea acestui om care se crede presedintele romaniei sa faca asa ceva el chiar nu cosntientizeaza faptul ca nu mai are ce cauta la cotroceni????????????
12 noi, 2013
Yoana
incredibil
deci omul asta care se numeste presedinte al statului, nu se mai satura de atata rau si de atata dezinteres fata de tara si oameni...incredibil asa ceva
12 noi, 2013
kevall
jos dictatorul
basescu cred ca vrea sa se duca mai repede la jilava ca-l asteapta acolo colegii cu sapunul pregatit.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ