Voiculescu vrea să fie europarlamentar?

|

Scorul foarte slab pe care îl are partidul mogulului a determinat se pare o schimbare de abordare a conservatorilor. Conştienţi că PSD-ul nu va mai pica încă o dată în plasa lui Voiculescu şi a partidului său de a-i „căra în spate” în Parlamentul European, fostul senator a decis să se implice direct în refacerea alianţei de Centru-Dreapta cu PNL, astfel încât să intre pe lista liberalilor la alegerile europene.

Numirea noului ministru la Transporturi, dar şi reuniunile USL de la Constanţa, au prilejuit o nouă întâlnire a liderilor USL, Victor Ponta şi Crin Antonescu, însă, fără participarea lui Daniel Constantin. Întrevederea s-a desfășurat de această dată la sediul PNL, un loc diferit față de cel obișnuit, sediul USL. Locul lui Constantin a fost ţinut la aceste discuții de „părintele spiritual” al PC-ului, Dan Voiculescu.

Apariţia lui Dan Voiculescu a surprins pe toată lumea, însă scopul său era unul mult mai important decât acela de a discuta problemele USL-ului şi ale guvernului. Participarea sa la şedinţa liderilor USL a avut ca scop mai mult poziția PC-ului în această construcţie, mai ales în vederea alegerilor europarlamentare de anul viitor. Cu câteva săptămâni în urmă, PC-ul anunţa destrămarea ACD-ului şi participarea pe propriile liste la alegerile europene.

Scorul foarte slab pe care îl are partidul mogulului a determinat se pare o schimbare de abordare a conservatorilor. Conştienţi că PSD-ul nu va mai pica încă o dată în plasa lui Voiculescu şi a partidului său de a-i „căra în spate” în Parlamentul European, fostul senator a decis să se implice direct în refacerea alianţei de Centru-Dreapta cu PNL, astfel încât să intre pe lista liberalilor la alegerile europene.

Voiculescu şi trupa sa sperau ca după „transferurile” din ultimele luni, dar şi ca urmare a participării la guvernare şi a scăderii TVA la pâine, să fi crescut în ochii electoratului. Însă, realitatea politică i-a lovit în plin. Un partid balama precum PC-ul nu va putea vreodată să emită pretenţii la mai mult de minimul necesar îndeplinirii pragului electoral de a intra în Parlament.

Prezenţa lui Voiculescu la discuţiile de la sediul PNL ridică şi o altă posibilă ipoteză, care are la bază  un interes personal al mogulului. După demisia din Parlamentul României şi cu noi acuzaţii pe cap, Voiculescu se află fără vreo protecţie în faţa justiţiei. O posibilă includere a PC-ului pe lista pentru europarlamentarele de la anul ar fi benefică pentru Voiculescu, oferindu-i o breşă în a fenta din nou justiţia. Voiculescu neavând vreo funcţie la acest moment poate fi cap de listă pentru PC la europarlamentare, lucru ce i-ar conferi protecţia aferentă statutului de eurodeputat.

Preşedintele fondator al PC are însă o problemă. În Parlamentul European atunci când se solicită avizul cu privire la începerea anchetei în cazul unuia dintre membrii săi, eurodeputații dau de fiecare dată aviz pozitiv în vederea derulării anchetei, fără a exista posibilitatea vreunui troc între grupuri. Voiculescu poate încerca această variantă aşa cum a făcut şi la alegerile parlamentare, doar pentru a mai amână o decizie în dosarele în care este anchetat. Putem spune că Voiculescu îşi joacă ultima carte de a scăpa de anchetă la europarlamentare, însă va rămâne din nou cu buza umflată.

Deşi oficial este retras din viaţa politică, Dan Voiculescu rămâne eminenţa cenuşie a Partidului Conservator şi foloseşte această formațiune ca pe propriul său „instrument politic”, politica PC-ului fiind mai mult o întruchipare a ideilor și viziunii lui Voiculescu. Prin intermediul PC-ului ne putem trezi reprezentanţi în Parlamentul European de Dan Voiculescu care, utilizând elementul de şantaj denumit Antena 3, va avea grijă ca partidul său să prindă un loc pe listele PNL. La drept vorbind, cine din PNL ar vrea Antena 3 pe capul lor?

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ