Voinea: TVA redusă la pâine şi creşterea unor accize se compensează perfect în rectificarea bugetară

| 31 iul, 2013

Guvernul a bugetat la maximum, la 100 de milioane de lei, pierderea care va fi suportată în urma reducerii TVA la 9% la pâine, şi la minimum, dar tot la 100 de milioane de lei, veniturile care vor putea fi încasate în urma creşterii accizelor la alcool şi la unele produse de lux, astfel încât cele două măsuri se compensează perfect în interiorul rectificării bugetare, a spus ministrul delegat pentru buget, Liviu Voinea.

"TVA redusă la pâine cred că este o decizie foarte importantă, pentru că este destul de rar când în cadrul unui acord cu partenerii internaţionali scad nişte taxe. Estimarea noastră privind pierderea la buget în urma acestei măsuri este de 100 de milioane de lei, asta presupunând că absolut toată scăderea din TVA se va vedea în reducerea veniturilor, plecând de la premisa că nu se îmbunătăţeşte colectarea şi că nu se va reduce evaziunea.

Am compensat-o cu câteva măsuri pe partea de accize, măsuri care erau discutate de mult, de la misiunea de acum şase luni şi de acum un an, şi anume creşterea accizelor la alcool etilic, nu vorbim de bere, de vin, dar şi la anumite produse de lux, precum bijuterii din aur, maşini peste 3.000 cmc capacitate, iahturi. Cred că pe ansamblu este o măsură bună de compensare. Impactul bugetar al acestor creşteri de accize, începând cu 1 septembrie, este de circa 250 milioane lei, asta însă presupunând că nu ar creşte evaziunea pe aceste produse. Pot spune şi împărţi: de la alcool 86 de milioane de lei, maşini 100 de milioane, blănuri 60 de milioane etc. Am spus bun, 250 milioane vin per total, dar luăm în calcul doar 100 de milioane pe partea de venituri.

Nu ne reducem noi deficitul prin aceste creşteri de accize, doar compensăm TVA redusă la pâine. Pe de o parte, am bugetat la maximum pierderea care poate fi suportată pe măsura TVA la pâine, la 100 de milioane, probabil ea va fi mai mică şi invers, am bugetat la minimum veniturile care vor fi obţinute în urma creşterii accizelor, cam la o treime din cât dau ele din calcul. Cele două măsuri, TVA redusă la pâine, pe de o parte, şi creşterea accizelor, pe de altă parte, se compensează perfect în interiorul rectificării bugetare", a explicat Voinea.

El a precizat că acesta este doar un început şi că autorităţile estimează că măsura va duce la reducerea evaziunii fiscale în domeniu şi la scăderea preţului pâinii la raft.

"Este un început. Vom vedea cum va funcţiona această măsură. Noi credem că va reduce şi evaziunea şi preţul la raft al pâinii. În mod normal, la marii retaileri, reducerea preţului ar trebui să fie corespunzătoare scăderii TVA. Cu siguranţă că în bună parte vânzarea pâinii nu se realizează la marile magazine, ci la colţ de stradă, la brutării, la magazine de cartier. Acolo e o chestiune mai dificilă de înregistrare fiscală, însă măsura e luată pe tot lanţul şi în mod normal lucrul acesta ar trebui să ajute la reducerea evaziunii", a mai spus ministrul delegat pentru buget.

Liviu Voinea a subliniat că, pe parcursul anului viitor, măsura privind TVA redusă la pâine şi cea a creşterii unor accize va fi evaluată din punct de vedere al impactului şi se va decide în continuare cu privire la acestei măsuri, dar şi la altele asemănătoare.

Ordonanţa care vizează reducerea TVA pentru pâine şi majorarea accizelor la alcool şi la unele produse de lux a fost adoptată în şedinţa de marţi a Guvernului.

Măsura vizează implementarea unei cote reduse a TVA de 9% pentru livrarea de pâine, grâu şi făină şi urmăreşte combaterea fraudei fiscale în domeniului comerţului cu pâine, iar cota redusă aplicându-se pe tot lanţul de producţie şi distribuţie. De asemenea, se majorează nivelul accizei pentru alcool etilic de la 750 la 1.000 euro/hl alcool pur.

Potrivit proiectului de modificare a Codului Fiscal, Ministerul Finanţelor Publice /MFP/ va introduce de la 1 septembrie accize la bijuteriile din aur şi platină, cu excepţia verighetelor, nivelul accizei fiind de 1 euro pe gram pentru aurul sub 14K şi doi euro pe gramul de aur de peste 14K.

De asemenea, alte bunuri de lux vor fi supuse accizării începând de la 1 septembrie. Pentru confecţiile din blănuri naturale se va plăti o acciză de 50 de euro pentru cele care costă sub 1.500 de euro, acciza crescând gradual până la 1.200 euro pentru blănurile mai scumpe de 6.000 de euro.

Maşinile noi şi rulate (din import) cu motoare mai mari de 3.000 cmc vor fi accizate cu 1 euro pe cmc, pentru cilindreea care depăşeşte nivelul menţionat, armele vor fi accizate gradual, de la 50 de euro pentru cele sub 500 de euro, până la 1.500 de euro pentru cele mai scumpe de 6.000 de euro, iar cartuşele vor fi taxate de asemenea cu 0,1-0,4 euro pe bucata în funcţie de categoria de preţ.

Pentru navele cu vele, mai lungi de 8 metri, se va plăti o acciză de 500 de euro pentru fiecare metru liniar din lungime, iar pentru iahturile cu motor acciza va fi de 10 euro pe CP, dacă motorul este mai mare de 100 CP.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ