Vom avea nevoie de 29.000 de avioane noi

| 24 sep, 2013

Traficul aerian mondial va creşte cu 4,7% în ritm anual în următoarele două decenii, ceea ce înseamnă că peste 29.000 de noi avioane de pasageri şi marfă vor trebui construite la nivel mondial, a estimat constructorul aeronautic european Airbus.

Potrivit celor mai noi prognoze ale Airbus, în următorii 20 de ani companiile aeriene, companiile de leasing aerian şi transportatorii de marfă vor avea nevoie de un număr total de 29.226 de noi avioane de transport de pasageri şi marfă, în valoare 4.400 miliarde de dolari. Cifra comunicată marţi include 28.335 de avioane de pasageri şi 871 de avioane de marfă şi este mai mare cu 1.000 de aparate faţă de estimările publicate anul trecut.

"Având în vedere că flota actuală este de 17.740 de avioane, înseamnă că până în 2032 flota aeriană mondială se va dubla până la aproape 36.560 de avioane", a informat Airbus, notează Agerpres.

Cifrele comunicate de grupul european se referă la întreaga piaţă aeronautică, pe care Airbus va trebui să o împartă cu rivalul american Boeing. Ar putea apărea însă şi noi veniţi, cum este grupul canadian Bombardier al cărui prim aparat din seria CS100, tocmai a efectuat zborul inaugural.

Airbus continuă să spere că liniile aeriene se vor interesa de marile avioane, o piaţă dominată de modelul A380, aproximativ 1.334 de avioane de acest fel în valoare de 519 miliarde de dolari urmând să fie comandate în următorii 20 de ani.

"Traficul aerian se va dubla în următoarele două decenii şi vom avea nevoie de avioane mari pentru a face faţă traficului", a declarat directorul comercial de la Airbus, John Leahy. "Nu va fi posibil din punct de vedere fizic să transportăm toţi aceşti pasageri cu avioane cu două motoare", a adăugat Leahy.

Potrivit estimărilor Airbus, până în 2032 Asia-Pacific va fi pe primul loc în lume la capitolul trafic aerian, devansând Europa şi America de Nord. John Leahy subliniază că în prezent o cincime din populaţia pieţelor emergente călătoreşte o dată pe an cu avionul, iar în 2032 pondere va ajunge la două treimi. În aceste condiţii, numărul de pasageri se va dubla de la 2,9 miliarde pe an în prezent la 6,7 miliarde în 2032, ceea ce demonstrează rolul industriei aeriene în creşterea economică.

La începutul acestei luni, cconstructorul aeronautic american Boeing a estimat şi el că flota de avioane din China se va tripla în următorii 20 de ani. Boeing estimează că în următorii 20 de ani China va avea nevoie de 5.580 de noi avioane în valoare de 780 de miliarde de dolari.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ