Vom reuși să lăsăm ultimii 10 ani în urmă?

| 17 noi, 2014

Alegerile au venit și au trecut, România merge înainte. Important este pe care drum. Dacă va continua pe drumul dezbinării, ca în ultimii 10 ani, presărat cu conflicte la tot pasul, va fi greu de prevăzut ziua în care cu toții tragem înspre același obiectiv: un trai mai bun într-o țară de care să fim mândri.

Peste 11.340.000 de alegători au mers la vot în turul II, într-o mobilizare cu adevărat spectaculoasă, așa cum România nu a mai văzut din 1996. În 2009, în turul II, au fost 10.620.000 alegători prezenți la urne. Anul acesta am avut un nou vârf al prezenței la vot. Însă, o analiză a rezultatelor trebuie să meargă mai departe de discuțiile despre cum a decurs campania, deoarece în România campania electorală nu durează o lună, trei sau șase, ci de când se termină un tur de scrutin, până la următorul.

Din fericire, participarea electorală în România este bună. Din păcate, implicarea politică, civică și comunitară sunt cu mult în urmă. Oamenii au opțiuni și vor să și le afirme, dar nu au sau nu știu cum să folosească pârghiile din societate, în așa fel încât să fie cetățeni activi și între ciclurile electorale. Știm să aruncăm cu pietre, dar mult mai rar ridicăm piatra ca să construim ceva. Nici manifestațiile publice de la noi nu sunt niciodată exclusiv pentru ceva, în numele unui drept, ci trebuie să fie împotriva cuiva. Imediat cum au apărut protestele pentru votul din diaspora, tema a și fost confiscată de Opoziție și deturnată împotriva Puterii. La 25 ani de la Revoluție, majoritatea oamenilor încă votează “ca să nu iasă celălalt”, iar votul pozitiv este doar o umbră îndepăratată. Dar în niciun caz nu ar trebui considerat un comportament democratic normal ca alegătorii să iesă în stradă și să ceară ‘Revoluție’ la fiecare tur de alegeri.

Citeşte şi: PARIURI ELECTORALE. Politicianul care a estimat cel mai bine victoria lui Iohannis

Cu atât mai mult, după 10 ani de ură, România are nevoie acum de responsabilitate politică și de dialog. Să nu uităm că în momentul de față încă avem în funcție un președinte care de mai bine de un an acuză prim-ministrul că ar fi profund corupt. Ura se acumulează și se revarsă o dată la 4 sau 5 ani într-o parte sau alta, dar din ură nu se construiește nimic și nimic nu crește la umbra ei.

Dacă vom reuși să învățăm ceva din ultimii ani, asta depinde în mare măsură de liderii politici, dar și de fiecare cetățean în parte. Oamenii politici trebuie să se refere mai mult de problemele cetății și mai puțin unii la alții, iar cetățenii trebuie să se coalizeze în funcție de ceea ce îi unește, nu în funcție de ceea ce îi separă. Altminteri, așa cum scria Nicolae Manolescu, ne vom raporta la ce au făcut predecesorii noștri ca la “un zid părăsit și neisprăvit”, vom juca pe termen scurt, ori un capăt, ori la celălalt, accentuând falia din societate în funcție de interesul de moment și o vom lua din nou și din nou de la capăt.

Citeşte şi: Daciana Sârbu îi cere lui Victor Ponta să renunţe la funcţia de premier

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ