Vor putea vota românii care strănută, tușesc sau au febră? Ce spune ministrul Tătaru
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat vineri că persoanele cu simptomatologie specifică noului coronavirus care se vor prezenta la vot la alegerile locale vor avea un circuit separat şi o cabină „dedicată”.
„Persoanele care se vor prezenta (la alegeri - n.r.) şi vor avea simptomatologie vor avea un circuit separat, vor avea prioritate şi vor avea o cabină de vot dedicată pentru acest lucru”, a spus ministrul, după ce a participat la o dezbatere, citat de Agerpres.
Întrebat ce se întâmplă dacă o persoană a fost declarată pozitivă şi a fost în secţia de votare, Tătaru a răspuns: "Acea persoană atrage după sine o anchetă epidemiologică".
În opinia sa, luna septembrie va fi una "de foc", având în vedere unele măsuri de "revenire", dar şi alegerile locale şi începerea şcolii.
„Luna septembrie este o lună de foc. Este o lună în care am dat nişte măsuri de revenire la o aproape normalitate - restaurante, cinematografe, teatre. Avem o lună de campanie electorală, avem începerea şcolilor, avem o revenire din concediu. Avem - şi o să vedem în perioada următoare - o creştere a numărului de concetăţeni care vor folosi mijloacele de transport în comun. Avem alegeri locale, măsurile le avem pentru fiecare din aceste reveniri, să le spunem. Haideţi să le respectăm şi să rămânem pe acest platou zimţat între 1.200, 1.300, cu un număr mai mic, să spun, duminică şi luni, când avem un număr mai mic de teste lucrate şi să ne putem adapta cu noua situaţie. (...) Să nu ne temem de o reluare a şcolii. Când avem un anumit cadru reglat cu anumite norme, mai degrabă să ne temem nerespectând aceste norme dincolo de şcoală”, a mai spus ministrul Tătaru.
Alegerile locale sunt programate pe 27 septembrie.
loading...
Ştirile orei
FEMINIS.RO
Comentarii
Adauga un comentariu nou
ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ
x