Vosganian: A-l socoti doar pe Antonescu vinovat, o soluţie lipsită de curaj

| 26 mai, 2014

Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a afirmat, luni, pe blogul personal, că a-l socoti doar pe liderul PNL Crin Antonescu vinovat de rezultatele obţinute în alegeri este 'o soluţie la fel de lipsită de curaj ca şi atitudinea docilă de până acum faţă de deciziile sale'.

'Între reprezentarea PNL în Parlament şi în administraţia locală, pe de o parte, şi scorul obţinut la europarlamentare, pe de alta, e o diferenţă uriaşă. PNL trebuie să-şi dovedească sieşi şi românilor că rezultatele obţinute la locale şi la parlamentare se datorează forţei sale şi nu alianţei cu PSD. A socoti (doar) pe Crin Antonescu vinovat de ceea ce s-a întâmplat e o soluţie la fel de lipsită de curaj ca şi atitudinea docilă de până acum faţă de deciziile sale', notează Vosganian.

Totodată, vicepreşedintele liberal consideră că rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European arată clar că membrii PNL nu au înţeles motivele ieşirii de la guvernare şi nu au fost implicaţi în respectiva decizie.

Pe de altă parte, referindu-se la cazul lui Mircea Diaconu, Varujan Vosganian a arătat că PNL trebuie să-i ceară scuze acestuia.

'Cei care au provocat demisia lui Mircea Diaconu din PNL trebuie să-şi asume această eroare. PNL trebuie să ceară scuze lui Mircea Diaconu şi să-l felicite public pentru reuşită', a mai spus Vosganian.

Acesta se pronunţă şi pentru reprimirea lui Călin Popescu Tăriceanu în partid.

'Sper ca nu-l va mai jigni nimeni pe Călin Tăriceanu şi nu-i va refuza reintegrarea în PNL', spune Varujan Vosganian.

În opinia sa, PNL trebuie să-si reafirme vocaţia de partid al bunei guvernări, 'vocaţie pe care a abandonat-o în timpul guvernării USL'.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

153 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
05 noi, 23:17
KmrfSeeta
dbfhyholdOpispBtjunurnn
generic viagra cost http://usggrxmed.com/ viagra generic online buy viagra online without
12 feb, 13:13
OTMsoNR0y
qTYBkdL5qkM
Hey there I am so glad I found your web site, I really found you by acnecidt, while I was researching on Askjeeve for something else, Nonetheless I am here now and would just like to say thank you for a fantastic post and a all round thrilling blog (I also love the theme/design), I don’t have time to read through it all at the moment but I have bookmarked it and also included your RSS feeds, so when I have time I will be back to read much more, Please do keep up the awesome job.
26 mai, 2014
marius brandusan
Perfect corect maestre.Daca dumneavoastra ati fi ales presedintele PNL atunci da domnul Ponta are de ce sa se teama.Va doresc succes in activitatea politica

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ