Vosganian: Proiectul de buget de stat pe 2016 nu a respectat criteriile dialogului social

| 07 dec, 15:38

Proiectul de buget de stat pentru anul 2016 nu a respectat criteriile dialogului social, a declarat, luni, senatorul ALDE Varujan Vosganian.

"Acest proiect de buget nici nu a respectat criteriile dialogului social. Există nemulțumiri din partea partenerilor sociali, a asociațiilor administrației locale, deci motivul pentru care nu avem o formă mai amplă în acest moment este cauzat și de faptul că a existat în jurul acestui buget o anumită discreție, ca să fiu eufemistic, ce nu este în tonul legislației românești și al spiritului în care a debutat acest Guvern", a spus Vosganian, într-o conferință de presă.

Potrivit acestuia, este posibil ca Guvernul să aibă drept prioritate să greșească mai puțin, decât să aibă inițiative îndrăznețe.

"Departamentele vor discuta mâine bugetul, dar, în același timp, vreau să vă anunț că vom readuce în discuția publică temele ce au frământat opinia publică în ultimul an și pe care actualul Guvern le-a evitat cu abilitate în timpul procedurilor de învestire. Este foarte posibil ca acest Guvern să aibă ca prioritate în primul rând să greșească mai puțin, decât să aibă inițiative îndrăznețe, sigur însă că noi nu putem lăsa să se piardă un an, mai ales că este o perioadă în care România a intrat pe ciclul pozitiv de creștere economică și trebuie să îl fructificăm", a menționat Vosganian.

El a spus totodată că unul dintre motivele pentru care reprezentanții ALDE sunt atenți în legătură cu schimbările ce se fac în eșaloanele doi și trei este acela de a se respecta angajamentul Guvernului de a avea competențe la toate nivelurile.

"Nu dorim ca aceste schimbări de eșaloane doi și trei să dea încărcătura politică pe care în aparență Guvernul încearcă să o evite, cu alte cuvinte nu dorim ca eșaloanele doi și trei să facă uz de resursele PNL sau altor forțe politice care au susținut acest Guvern, dând prin lista miniștrilor o anumită iluzie a caracterului apolitic", a menționat Vosganian.

La rândul său, copreședintele ALDE Daniel Constantin a anunțat că se vor face amendamente la proiectul de buget de stat pe 2016.

"Cu siguranță vom face amendamente care să răspundă politicii pe care noi am implementat-o în actul de guvernare atunci când am fost parte a Guvernului", a precizat Constantin.

În altă ordine de idei, el a susținut că prefecții ar trebui să iasă din corpul înalților funcționari publici și să fie desemnați de Executiv.

"Ori asumăm că prefectul face politica Guvernului ori asumăm că prefectul face politica societății civile și se opune Guvernului atunci când societatea civilă îi dictează altceva. Fiind în prima dintre situații, trebuie să înlăturăm orice ipocrizie și să asumăm că prefectul este politic, ca dovadă că atunci când vine un nou Guvern el schimbă în majoritatea cazurilor prefecții, deci recunoaște afinitatea politică a prefecților de dinainte", a adăugat, la rândul său, Vosganian.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ