Vosganian: Rezervele care pot fi exploatate în Patrulaterul Aurifer se ridică la circa 700 de tone

| 07 oct, 2013

În România există un patrulater aurifer, rezervele care pot fi exploatate ridicându-se la circa 700 de tone, a declarat, luni, ministrul Economiei, Varujan Vosganian, în cadrul Comisiei speciale comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului care analizează exploatarea minieră de la Roşia Montană.

'În România există un patrulater care se află în Munţii Metaliferi, în nord-estul Devei. Estimările noastre arată că rezervele directe, care pot fi exploatate, sunt la circa 700 de tone, ca ordin de mărime. Sunt evaluări de 714 tone, altele de 722 de tone. În Roşia Montană sunt aproximativ 300 de tone, Rovina aproximativ 200 de tone, Certej aproximativ 120 de tone şi Carpathian Gold aproximativ 80 de tone. Este o cantitate foarte mare', a spus Vosganian. 

Potrivit acestuia, exploatarea acestui aur ar putea să dubleze producţia Europei.

'Valoarea lor, dacă avem în vedere nivelul actual de bursă al aurului de circa 1.300 dolari pe uncie, ar fi de circa 31 - 32 de miliarde de dolari', a precizat ministrul Economiei.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
07 oct, 2013
Calin
sa profitam de oportunitati
resursele sunt o oportunitate foarte buna de dezvoltare, mai ales ca in cazul Rosia Montana avem si investitori cu un proiect pregatit la cele mai stricte standarde. hai sa profitam de oportunitati!
07 oct, 2013
Alexandru
degeaba avem resurse, daca le tinem sub pamant si nu le exploatam. Ne cacaim, scuzati expresia, de atatia ani si cu Rosia Montana, desi resursele alea trebuie exploatate pentru a genera locuri de munca si bunastare la bugetul national

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ