Vosganian: Trafigura şi Yildirim s-au calificat pentru etapa următoare a achiziţiei Cuprumin
Două din cele trei companii interesate să achiziţioneze concentratul de cupru de la Cuprumin - Trafigura (Olanda) şi Yildirim (Turcia) - s-au calificat pentru etapa următoare, după ce al treilea investitor - Glencore (Elveţia) nu a îndeplinit toate condiţiile privind scrisoarea de garanţie, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, ministrul Economiei, Varujan Vosganian.
'Azi, consultanţii noştri şi comisia abilitată au făcut evaluarea celor trei dosare depuse pentru Cuprumin, este vorba de Glencore, Trafigura şi Yildirim. Raportul de evaluare arată că două au trecut de faza de precalificare, compania turcă şi cea olandeză. Ceea ce a făcut deosebirea dintre cele trei este în primul rând îndeplinirea condiţiilor privind scrisoarea de garanţie bancară, în sumă de 1,2 milioane de euro. În ceea ce priveşte Glencore, au existat o seamă de omisiuni la prezentarea acestei scrisori de garanţie bancară', a declarat ministrul Economiei.
Vosganian a precizat că vor începe următoarele faze ale procedurii cu cele două companii rămase şi speră ca procesul să fie finalizat până la jumătatea lunii octombrie.
Ministrul Economiei a menţionat că a cerut o evaluare cu privire la activitatea companiei Cuprumin, iar această evaluare arată o mărire a producţiei.