Votarea, oprită trei ore la o secţie de lângă Gara de Nord din lipsă de liste suplimentare

| 02 noi, 2014

Zeci de alegători din provincie aflaţi duminică în Bucureşti au fost nevoiţi să aştepte aproximativ trei ore suplimentarea listelor de votare de la secţia 86 de lângă Gara de Nord, acestea fiind primite recent de la biroul electoral de sector. Mai multe persoane aflate în trecere prin Bucureşti nu au putut vota în Gara de Nord, la secţia 86, din cauza numărului mic de liste suplimentare.

Preşedintele secţiei, Mariana Stoian, a declarat că iniţial unitatea a avut la dispoziţie 70 de liste suplimentare şi 70 de declaraţii, dar că acestea s-au terminat repede.

Aceasta a arătat că secţia a fost nevoită să oprească votarea pentru cei care nu sunt din Bucureşti în jurul orei 14.15, timp de circa o jumătate de oră, în care au fost fotocopiate alte aproximativ 230 de declaraţii şi liste suplimentare.

Ulterior, nu s-au putut face copii xerox, astfel că, după ce s-au terminat listele şi declaraţiile existente, secţia a fost pusă în situaţia de a opri din nou procesul de votare în cazul celor care nu sunt din Bucureşti, a explicat Stoian.

Ea a menţionat că pentru cetăţenii cu buletin de Bucureşti procesul electoral nu a fost oprit nicio secundă.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
02 noi, 2014
suzana
Oferta locuri de munca noi! Oferta este acum un fenomen, pentru ca tot mai multi oameni s-au convins de seriozitatea noastra! Oferim pe loc contract legal si dovada platii! Au fost acordate deja primele castiguri! NU e MLM si nici NU e joc piramidal! Veti castiga 300 dolari lunar, cu o munca de 3 ore pe zi, ca operator online! Pentru detalii mai multe, trimiteti textul ”Info” la adresa de email: [email protected]

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ