Vrea presa ca românii să înghețe de frig la iarna?

| 03 dec, 2013

Guvernul condus de Victor Ponta le va trimite primarilor bani din Fondul de Rezervă cu scopul de a oferi cetățenilor români ajutoare de încălzire pentru iarnă. Statul oferă aceste ajutoare de încălzire familiilor și persoanelor singure cu venituri reduse ce nu beneficiază de alte forme de sprijin pentru încălzirea locuinței acordate în baza contractelor de muncă sau altor reglementări.

În contextul culturii agresive a actorilor din spațiul public românesc, era de așteptat ca măsura să genereze controverse și să fie combătută de unii sau alții – mai ales de către opoziția parlamentară. Dar avem parte zilele aceastea de o altă surpriză aberantă - abordarea media cu privire la procedura de acordare a subvențiilor de căldură. În loc să existe sprijin pentru banii dați pentru „gerul artic“, așa cum este intens mediatizat de presă, media aruncă suspiciuni dure în direcția modului în care vor fi cheltuiți acești bani în situațiile de urgență din sezonul rece.

Dorința de senzațional venită din partea publicațiilor, portocalii și nu numai, privind transferul de fonduri către unitățile administrativ-teritoriale denotă faptul că interesul presei este doar de a se afla în fruntea clasamentelor de audiență. Oare ar trebui să moară lumea în case de frig pentru ca presa să fie mulțumită de rating și să nu mai critice măsurile luate în sprijinul românilor?

Bugetul pe acest an al Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice a fost suplimentat din Fondul de rezervă cu 3, 5 milioane lei, bani care vor fi transferați autoritătilor locale pentru finanțarea cheltuielilor specifice sezonului rece. Pentru a primi acești bani, primăriile trebuie să facă o solicitare în care să explice de ce se impune o urgență în sezonul rece.

În acest context, Prim-ministrul a dat din Fondul de rezervă al Executivului bani primăriei din Brad pentru subvenționarea agentului termic. Motivul principal? Era nevoie de bani pentru a plăti dările la stat pentru păcura și era datoria Guvernului de a nu lasa oamenii să înghețe de frig. Merită această situație toată critica venită din partea unor publicații? Puțin probabil.

Viziunea Executivului asupra transferului de bani către primari este că, în perioada sezonului rece, consumul de energie electrică și termică va crește, iar autoritătile locale trebuie să fie pregătite pentru a soluționa finanțarea cheltuielilor urgente cu scopul de a asigura agentul termic pentru populație și, totodată.

Informațiile venite din presă ce au împăienjenit adevăratul și care de fapt au subminat importanța acestei măsuri au provocat mai degrabă o stare de tensiune și de frică. De fapt, Guvernul a oferit garanția fermă că stocurile necesare furnizării în condiții optime a agentului termic pentru populație în perioada friguroasă există și sunt prevăzute exclusiv pentru îmbunătățirea calității vieții românilor.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
04 dec, 2013
cantautor
intreaba la Romania TV,Realitatea,B1,Antene,Pro TV...etc
ai putea avea surpriza de la "colegii" tai...
ce stiri ar fi.....

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ