Vreme în încălzire în prima jumătate a lunii septembrie
Vremea va fi în încălzire în prima jumătate a lunii septembrie, potrivit prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
Banat
În prima săptămână, regimul termic diurn va marca o creştere uşoară şi treptată, de la valori medii de 21 de grade, în prima zi, până la 26 de grade, pe 6 şi 7 septembrie. A doua săptămână va fi caracterizată de temperaturi maxime constante, în jurul a 26 de grade Celsius. Minimele termice vor fi cuprinse în medie între 10 şi 13 grade, iar în ultimele nopţi se vor apropia de 14 grade.
Averse slabe se vor semnala pe 3 şi 10 septembrie, iar în rest probabilitatea de ploaie va fi extrem de redusă.
Crişana
Vremea se va încălzi uşor şi treptat în prima săptămână, de la valori medii diurne de 20 de grade, pe 2 şi 3 septembrie, până la valori de 24 - 25 de grade, în zilele de 7 şi 8 septembrie. A doua săptămână va fi caracterizată de un regim termic constant al temperaturilor, în jurul a 25 de grade Celsius. Minimele termice vor fi cuprinse în medie între 9 şi 12 grade, pe parcursul întregului interval.
Averse slabe vor apărea în zilele de 3 şi 10 septembrie, după care probabilitatea de ploaie va fi redusă.
Transilvania
În primele zile se vor înregistra temperaturi maxime ce se vor situa, în medie, între 19 şi 20 de grade, după care vor creşte uşor şi vor ajunge la o medie de 23 de grade, pe 7 şi 8 septembrie. Valorile diurne vor fi constante în a doua săptămână, în continuare în jurul a 23 de grade Celsius. Minimele termice se vor situa, până în data de 10 septembrie, la medii în jur de 8 grade, apoi vor creşte uşor până la 10 grade.
Averse slabe se vor semnala pe 2 şi 3 septembrie, urmând ca în perioada 10 - 15 septembrie probabilitatea de ploaie să fie extrem de redusă.
Maramureş
Vremea se va încălzi uşor şi treptat în prima săptămână, de la valori medii diurne de 18 grade, pe 2 şi 3 septembrie, până la valori de 24 de grade, în 7 şi 8 septembrie. A doua săptămână va fi caracterizată de un regim termic constant al temperaturilor, în jurul a 24 de grade Celsius. Temperaturile minime se vor situa în medie între 8 şi 12 grade, în tot intervalul.
Averse slabe vor apărea în zilele de 3 şi 10 septembrie, după care probabilitatea de ploaie va fi redusă.
Moldova
Maximele termice se vor menţine la valori medii în jur de 20 de grade până în data de 7 septembrie, după care vor creşte uşor şi se vor situa între 22 şi 24 de grade Celsius până la sfârşitul intervalului. Temperaturile minime vor fi relativ staţionare pe tot parcursul celor două săptămâni şi vor fi cuprinse, în medie, între 10 şi 12 grade Celsius.
Averse slabe se vor produce în zilele de 2, 3 şi 10 septembrie. În restul intervalului, probabilitatea pentru ploi va fi extrem de scăzută.
Dobrogea
Temperaturile maxime vor fi în scădere de la valori medii de 28 de grade Celsius, în prima zi, spre 22 de grade, în intervalul 4 - 7 septembrie.
Începând din 8 septembrie, valorile diurne vor creşte uşor şi se vor situa la medii în jur de 24 grade până la sfârşitul intervalului. Minimele termice vor coborî de la valori medii de 15 grade, în prima noapte, până la 13 grade, în perioada 5 - 8 septembrie, după care vor creşte şi se vor apropia de o medie în jur de 15 grade Celsius. Probabilitatea de ploaie slabă va fi mai ridicată în nopţile de 2 şi 3 septembrie, dar şi în jurul datei de 10 septembrie.
Muntenia
Temperaturile diurne vor fi în scădere, de la valori medii de 27 de grade Celsius, în prima zi, spre 24 de grade, în perioada 4 - 7 septembrie. Începând cu 8 septembrie, valorile maxime vor creşte uşor şi vor ajunge la medii în jur de 26 grade, în intervalul 11 - 15 septembrie. Minimele termice vor fi în jur de 13 grade, în primele trei nopţi, după care vor scădea uşor spre 11 grade, până în data de 7 septembrie. Valorile nocturne vor marca o creştere până la medii de 13 grade Celsius, spre sfârşitul intervalului. Este posibil să plouă slab în 3 septembrie, dar şi în jurul datei de 10 septembrie.
Oltenia
Maximele termice se vor situa la valori medii în jur de 24 de grade Celsius, până în data de 6 septembrie. Începând din 7 septembrie, valorile diurne vor creşte uşor până la medii în jur de 26 grade şi se vor menţine astfel până la sfârşitul intervalului. Temperaturile minime vor fi relativ staţionare pe tot parcursul intervalului şi vor fi cuprinse, în medie, între 10 şi 13 grade Celsius. Probabilitatea de ploaie slabă va fi mai mare în noaptea de 3 spre 4 septembrie, dar şi în jurul datei de 10 septembrie.
La munte
În primele trei zile, temperaturile maxime se vor situa, în medie, în jurul a 12 grade Celsius, apoi vor creşte uşor şi treptat până la valori de 16 grade, în data de 8 septembrie.
A doua săptămână va fi caracterizată de un regim termic constant al valorilor diurne în medie tot în jur de 16 de grade Celsius. Temperaturile minime vor coborî uşor de la valori medii de 7 grade, în prima noapte, până spre 4 grade, în perioada 3 - 7 septembrie, după care vor creşte şi se vor apropia de o medie în jur de 8 grade Celsius.
Averse slabe se vor semnala pe 2 şi 3 septembrie, în timp ce, în perioada 9 - 15 septembrie, probabilitatea de ploaie va fi destul de redusă.