Vreme, la ieşirea de la DNA: Cred că s-au lămurit lucrurile în privinţa neimplicării mele

| 09 iun, 10:39

Deputatul Valerian Vreme a declarat marţi, la ieşirea de la DNA, că a fost chemat în calitate de martor şi că lucrurile în privinţa neimplicării sale într-un dosar privind Poşta Română s-ar fi lămurit, transmite Agerpres.

 

''S-au lămurit, cred, lucrurile în privinţa neimplicării mele. Sunt şi dovezi că (n.r. felicitările) au fost plătite. Au fost făcute de fabrica de timbre de la Poşta Română şi au fost plătite. (...) Eu, personal (n.r. le-am plătit). Sunt chitanţele toate, deci aceste aspecte le-am lămurit'', a spus Vreme.

Întrebat despre cum va vota în privinţa ridicării imunităţii premierului, el a precizat că merge în Parlament şi ''sprijină justiţia''.

''Tot timpul am afirmat că sprijinim justiţia. Deci, veţi avea în mine un sprijinitor al justiţiei'', a susţinut Vreme.

Referitor la dosarul Microsoft, deputatul a menţionat că în cazul său şi al fostului ministru Daniel Funeriu s-a disjuns cauza.

''Nu am fost încă chemat niciodată la DNA. Suntem la dispoziţia instituţiilor statului, dar până una alta lucrurile au evoluat aşa cum cred că e normal şi s-au făcut cercetări şi s-a văzut că nu avem acea implicare care a fost generată la un moment dat'', a adăugat fostul ministru.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ