VREMEA DE PAŞTE. Cum va fi vremea în acest weekend

| 17 apr, 2014

De Florii vor fi temperaturi în jur de 20 de grade în sudul şi posibil şi în vestul ţării, iar de Paşte vor fi asemănătoare, „cum spune şi tradiţia”, a declarat Florinela Georgescu, directorul executiv al ANM.

ÎN ŢARĂ( vineri): Cerul va avea înnorări şi va ploua pe arii extinse în sudul, centrul şi estul ţării. Cantităţile de apă cumulate vor fi de 15...20 l/mp şi izolat peste 25 l/mp, în cursul zilei în Oltenia, Muntenia şi zona Carpaţilor de Curbură, iar noaptea în Moldova şi în vestul şi nordul Olteniei. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare, pe spaţii restrânse va ploua slab şi sunt posibile descărcări electrice. Temporar vântul va avea intensificări cu viteze ce vor atinge la rafală 55. ..60 km/h, iar în zona Carpaţilor Orientali vor depăşi 70 km/h. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13...14 grade în Oltenia, în sudul Banatului şi pe litoral şi 22 de grade în Maramureş, iar cele minime se vor situa între 6 şi 11 grade.

ÎN ŢARĂ(sâmbătă): În vestul, sud-vestul şi centrul ţării vremea se va răci, cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua. Izolat cantităţile de apă pot fi mai însemnate. În zona montană înaltă vor fi precipitaţii sub formă de lapoviţă şi trecător ninsoare. În restul teritoriului înnorările vor fi temporare, iar ploile se vor semnala pe arii restrânse, îndeosebi ziua. Vântul va avea intensificări temporare, cu precădere în jumătatea de est a teritoriului şi la munte. Temperaturile maxime se vor situa între 9...10 grade în Oltenia şi 19...20 de grade în Maramureş. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 2 şi 10 grade, cu cele mai coborâte valori în depresiuni.

LA BUCUREŞTI(vineri): Cerul va fi noros şi temporar, îndeosebi în cursul zilei, va ploua moderat cantitativ, iar vântul va avea unele intensificări. Temperatura maximă va fi de 15...17 grade, iar cea minimă de 6...8 grade.

Iată mai jos cum va fi VREMEA DE PAŞTE în fiecare regiune a ţării, conform ANM:

MUNTENIA. VREMEA DE PASTE 2014. Valorile termice, atât cele diurne cât şi cele nocturne vor fi apropiate de mediile climatologice specifice perioadei, ceea ce înseamnă maxime de 19…20 de grade şi minime de 7…8 grade. De Sărbătorile Pascale sunt posibile ploi pe arii relativ extinse, dar cantităţile de apă vor fi mai însemnate până sâmbătă noaptea. În celelalte zile probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai redusă.

DOBROGEA. VREMEA DE PASTE 2014. Din 19 aprilie vremea se încălzeşte treptat, media maximelor termice ajungând la valorea de 18 grade până în data de 27 aprilie. Minimele nocturne vor oscila în jurul a 7 grade, crescând treptat până la medii de 9…10 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor se menţine ridicată, cu precădere între 15 şi 19 aprilie când, local, se pot cumula cantităţi de apă mai însemnate.

MOLDOVA. VREMEA DE PASTE 2014. Vremea rămâne mai rece decât în mod obişnuit până duminică, apoi valorile termice se vor apropia de normele climatologice. Minimele nocturne vor oscila foarte puţin până pe 20 aprilie şi se vor situa în jurul unei medii de 4 grade, apoi vor creşte până la medii de 7…8 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor se menţine ridicată în fiecare zi.

TRANSILVANIA. VREMEA DE PASTE 2014. Vremea va fi destul de rece pentru această perioadă, când mediile valorilor termice diurne se vor încadra între 8 şi 11 grade, revenind la nomalul termic al perioadei în weekend. Media temperaturilor minime se va menţine uşor pozitivă, între 1 şi 4 grade, iar diferenţele de la o noapte la alta sunt nesemnificative. Ploile vor fi semnalate pe arii relativ extinse, cantităţi mai mari de apă fiind aşteptate şi în zilele de 18 şi 22 aprilie.

OLTENIA. VREMEA DE PASTE 2014. Temperaturile vor fi cu 6…8 grade mai scăzute decât mediile climatologice specifice celei de-a doua decade a lunii aprilie. Valorile termice vor continua să crească uşor, ajungând până la valori medii de 20 de grade. Va ploua aproape zilnic.

MARAMUREŞ. VREMEA DE PASTE 2014. Vremea se menţine uşor mai caldă decât ar fi normal în a treia decadă a lunii aprilie. Media temperaturilor minime va scădea de la 4 grade pe 15 aprilie pănâ la 1 grad în 16 aprilie, apoi tendinţa va fi de creştere, spre temperaturi medii nocturne în jurul valorii de 6 grade.

BANAT. VREMEA DE PASTE 2014. Începând cu data de 18 aprilie, temperaturile maxime vor creşte uşor şi treptat, spre o medie de 20 de grade. Acelaşi parcurs îl vor avea şi minimele termice nocturne, care, după o scădere bruscă la începutul intervalului, până la o medie de 2…3 grade, vor reveni treptat la valori normale pentru a treia decadă a lunii aprilie, adică în jurul a 8 grade. Sunt posibile ploi slabe de scurtă durată în fiecare zi a intervalului, însă în perioada 16-19 aprilie, izolat, cantităţile de apă pot fi mai însemnate.

CRIŞANA.VREMEA DE PASTE 2014. Începând cu data de 18 aprilie, vremea va intra într-un proces de încălzire treptată. Astfel, valorile termice diurne se vor încadra, în medie, între 18 şi 21 de grade. Evoluţia mediei minimelor nocturne este asemănătoare: de la 5 grade în Săptămâna Mare urmează o scădere cu aproximativ 4 grade, apoi o creştere uşoară până la valori normale, adică 6…8 grade. În perioada 14 şi 22 aprilie va ploua, posibil mai însemnat cantitativ la începutul intervalului. În celelalte zile probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai redusă.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ