VREMEA marţi şi miercuri: Prognoza meteo în ţară şi în Bucureşti
Marţi, VREMEA va fi caldă pentru această dată în regiunile vestice, precum şi la deal şi la munte, unde cerul va fi variabil. În restul teritoriului, mai ales dimineaţa şi noaptea, vor fi nori şi local ceaţă. Izolat se vor semnala burniţe, ploi slabe, fulguieli şi vor fi condiţii de polei.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 grade în estul Transilvaniei şi în zonele cu ceaţă persistentă şi 13 grade în sudul Banatului, iar cele minime se vor situa între -11 grade în depresiuni şi 4...5 grade pe litoral şi în Dealurile de Vest.
BUCUREŞTI
Cerul va fi temporar noros şi, mai ales dimineaţa şi noaptea, va fi ceaţă. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 1... 2 grade, iar cea minimă de -3...-1 grad.
MIERCURI
În regiunile intracarpatice, precum şi în zonele de deal şi de munte, vremea va fi în general frumoasă şi mai caldă decât în mod obişnuit la această dată, cu cerul temporar noros. În zonele joase din sudul şi estul ţării, norii de nivel jos vor persista în cea mai mare parte a zilei şi, îndeosebi dimineaţa şi noaptea, local se va semnala ceaţă şi pe arii restrânse burniţe sau ploi slabe şi fulguieli. Izolat vor fi condiţii de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în Banat, sudul Crişanei, nordul Moldovei şi în zona montană. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 grade în zonele cu ceaţă persistentă şi 12 grade în Dealurile de Vest, iar cele minime vor fi cuprinse între -10 grade în depresiuni şi 6 grade în sudul Banatului.