WASHINGTONUL, acord controversat în domeniul NUCLEAR
Un acord care permite implicarea Statelor Unite în industria atomică civilă din China va fi prelungit 30 de ani, în pofida criticilor unor membri ai Congresului american privind proliferarea nucleară chineză, informează site-ul agenţiei AP.
Perioada de 90 de zile pentru reexaminarea acordului a expirat vineri, fără a fi propuse modificări şi fără a se cere blocarea documentului în Congresul Statelor Unite.
"Statele Unite şi China vor decide în viitorul apropiat când va fi prelungit acordul", a comunicat Departamentul de Stat.
Citeste si: Alertă cu bombă la Washington, cauzată de o oală sub presiune
Actualul acord de parteneriat în domeniul energiei nucleare civile expiră la sfârşitul anului 2015. Administraţia Barack Obama avertizase că încetarea cooperării în industria nucleară cu China va fi devastatoare pentru sectorul atomo-electric american, riscând şi să afecteze relaţiile bilaterale.
China este pe primul loc în lume în privinţa ritmului dezvoltării industriei atomo-electrice. În prezent, patru reactoare de tip american sunt în curs de construire în China, în cadrul unor contracte cu valoarea totală opt miliarde de dolari. În plus, există planuri pentru construirea altor zeci de reactoare.