Zăpada la Bâlea Lac a ajuns la opt centimetri
Stratul de zăpadă a ajuns, marți dimineața, la opt centimetri, în zona turistică de la Bâlea Lac, situată la 2.034 de metri altitudine, în Munții Făgăraș, potrivit site-ului Administrației Naționale de Meteorologie.
La Bâlea Lac nu există pârtii amenajate de schi.
Pentru a ajunge la Bâlea Lac, turiștii trebuie să urce cu telecabina, însă numai dacă sunt cel puțin zece persoane. Telecabina a rămas singurul mijloc de transport pe distanța de 3 700 de metri de la Bâlea Cascadă, la Bâlea Lac, după ce Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România /CNADNR/ a decis să închidă circulația rutieră pe Transfăgărășan, începând cu data de 2 noiembrie.
Zăpada măsoară doi centimetri în stațiunea Păltiniș, situată la 1 442 metri. Aici se va deschide sâmbătă, sezonul de schi, pe un complex privat, unde există tunuri de zăpadă.
În municipiul Sibiu ninge de la primele ore ale dimineții.