Zegrean a dat răspunsul greşit
Preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, da, nenea ăla cu ochelari, care acum un an a venit bandajat la cap pentru că s-a lovit de dulap când mergea pe întuneric prin casă, a acordat un interviu pentru Agerpres.
Dincolo de răspunsurile standard, legate de faptul că în România se respectă Constituţia (probabil domnul Zegrean consideră că Palatul Cotroceni nu se află în România, ci in regiunea autonomă Băselandia), şi tot felul de bla bla-uri din astea plictisitoare, propoziţii cu termeni juridici, ş.a.m.d., domnul Zegrean ne-a oferit şi o surpriză, refuzând să răspundă la întrebarea dacă mandatul preşedintelui poate fi prelungit cu perioada în care a fost suspendat.
Opaaaa, de ce s-a eschivat Zegrean? De ce a refuzat să răspundă la această întrebare, al cărei răspuns e simplu şi scurt, o singură silabă: nu! Nicio lege nu prevede faptul că mandatul preşedintelui poate fi prelungit cu perioada în care a suspendat, mai mult, Constituţia este extrem de clară: mandatul preşedintelui poate fi prelungit prin lege organică, deci de către Parlament, doar în caz de război sau catastrofă. E adevărat că guvernările PDL au fost o catastrofă, dar nu cred că la asta face referire Constituţia.
Aşadar, răspunsul lui Zegrean ar fi trebuit să fie simplu, atât timp cât există numai două situaţii în care mandatul preşedintelui să poată fi prelungit, iar niciuna dintre ele nu este suspendarea, sau nu ţine de decizia CCR. Dar Zegrean nu este la prima abatere pe acest subiect, ceea ce ar trebui să ne pună pe gânduri dacă nu cumva ni se pregăteşte ceva pentru la anul. În luna octombrie, când Băsescu ne-a spus că se gândeşte să îşi ceară lunile înapoi, fiindu-i pusă aceeaşi întrebare, Zegrean a spus că va da răspunsul în scris, la anul, vorbind în numele instituţiei pe care o prezidează. Păi cum vine asta? De unde ştie Zegrean că Băsescu va sesiza Curtea în legătură cu acest lucru? S-or fi înţeles? Până la urmă treaba cu „doar prin lege organică” e relativă, având în vedere că CCR, prin deciziile sale, a mai interferat cu puterea legislativă şi în trecut, adăugând la lege, dar parcă de data asta ar fi prea mult.
Rămâne de văzut ce se va întâmpla la anul. Va încerca Băsescu, printr-un ultim efort, să irite şi mai mult populaţia ţării, cu asemenea gest de sfidare cum ar fi prelungirea mandatului? Va intra Curtea Constituţională în acest joc, compromiţându-se definitiv, doar pentru a-l mai lăsa pe Băsescu o lună la Cotroceni? Să sperăm că nu.
Ştirile orei
Insa, ceea ce am vrut eu sa scot in evidenta, este faptul ca din dorinta de a-l balacari pe Zegrean, autoarea articolului pleaca de la niste premize false, introducand un cuvant acolo unde nu exista in realitate. Analiza facuta de ea se bazeaza pe o minciuna, pe mistificarea legii. In loc sa deschida mintea cititorului si sa clarifice niste aspecte controversate, il baga mai rau in ceata.