Zegrean: comparație penibilă între România și Belgia

| 08 mar, 2014

În contextul sesizării PDL şi PMP, CCR-ul devine din nou mai mult decât un simplu arbitru în ceea ce privește stabilitatea internă din România, ochii opiniei publice fiind încă o dată ațintiți asupra celor nouă judecători.

Din acest punct de vedere, declarațiile din ultimele zile ale membrilor CCR au fost amplu comentate, niciuna dintre ele nefiind mai îngrijorătoare decât ce a spus miercuri Augustin Zegrean. Probabil încercând să liniștească opinia publică în legătură cu posibilele efecte ale deciziei Curții, președintele CCR a ținut să afirme: „Vedeţi că au fost ţări care... De exemplu, Belgia, un an jumătate nu a avut Guvern şi se pare că a dus-o mai bine în perioada aia”.

Este perfect adevărat că Belgia a funcționat între iunie 2010 și decembrie 2011 sub conducerea mai multor executive interimare, situaţie inedită după niște alegeri parlamentare care nu au dat o majoritate clară. În plus, în societatea belgiană există clivaje multiple, disputa etnică între flamanzi și valoni suprapunându-se peste lupta între stânga și dreapta, lucru dovedit de intrarea în Parlament a numai puțin de 11 formațiuni politice. În schimb, în Belgia există un sistem democratic și instituțional care pe parcursul a sute de ani s-a întărit la nivelul tuturor structurilor statului și care a fost capabil să funcționeze în lipsa unui executiv validat politic.

Pe de altă parte, în România avem un sistem politic de conducere care încă își mai revine după o lungă perioadă de comunism ale cărui efecte încă le resimțim la toate nivelele societății. Dacă într-adevăr dorim să construim un sistem democratic previzibil din punct de vedere instituțional, atunci trebuie să existe și o oarecare formă de presiune din parte instituțiilor care arbitrează buna funcționare a statului înspre instaurarea unei forme de stabilitate. Indiferent de ce a vrut să spună, declarația lui Augustin Zegrean nu reprezintă un pas înainte din punct de vedere al atingerii acestui obiectiv, din moment ce acest gen de declarații demonstrează că oamenii care reprezintă instituțiile de control ale statului nu și-au interiorizat încă rolul în societate.

Comparând România cu Belgia, Augustin Zegrean fie a încercat să glumească, deși subiectul este cât se poate de serios, fie și-a bătut joc de șansele noastre de a avea o guvernare funcțională într-un context internațional complicat. Indiferent de situație, ambele variante sunt îngrijorătoare, din moment ce vorbim despre conducătorul unei instituții care joacă rolul de arbitru constituțional.

În orice țară cu un sistem instituțional bine întărit, membrii instituției care se ocupă de controlul constituțional sunt extrem de precauți în legătură cu ce declară, din moment ce orice ar spune poate fi interpretat și poate influența buna funcționare a statului. În schimb, în România, membrii CCR sunt extrem de generoși cu presa atunci când vine vorba de o dezbatere ce poate avea efecte extrem de grave și de nefaste asupra viitorului țării. În atare situaţie, vor mai trece câteva decenii bune până când în țara noastră se va institui un sistem cu adevărat stabil din punct de vedere instituțional.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ