Zegrean, despre blocarea unei candidaturi: Nu ştiu dacă se mai poate, în principiu e posibil
Preşedintele Curţii Constituţionale a României, Augustin Zegrean, a declarat, vineri, referitor la blocarea unei candidaturi la alegerile prezidenţiale, că în principiu acest lucru este posibil pentru că de aceea se depun contestaţii la CCR.
'Nu ştiu dacă la ora aceasta se mai poate, dar în principiu lucru acesta este posibil pentru că de aceea vin la noi, nu?', a afirmat şeful CCR.
Întrebat dacă ţine de CCR să stabilească exact dacă există un candidat cu probleme care să nu mai poată candida, Zegrean a precizat: 'Altfel de ce s-ar mai face contestaţiile la noi?'.
El a explicat că, potrivit legii, CCR trebuie să asigure buna desfăşurare a alegerilor pe întreg teritoriul ţării.
'Noi avem competenţe multe, majore, în problema alegerilor prezidenţiale. Nu vine omul la noi cu contestaţii doar ca să se afle în treabă. (...) Avem competenţe nelimitate aproape în domeniul acesta', a explicat preşedintele Curţii.
Despre sesizarea depusă de Gheorghe Funar pe tema 'ofiţerului sub acoperire', Augustin Zegrean a arătat că nu poate spune ce va decide CCR, dar că o va dezbate vineri, la ora 14,00 deoarece legea îi obligă în 48 de ore să o soluţioneze
'Nu mă interesează domeniul ăsta cu securitatea naţională în măsura în care nu ţine de mine. Ce ţine de mine mă interesează. Ce spun unii şi alţii despre alţii şi despre unii chiar nu mă interesează. Nu pot nici să ajut, nici să stric', a menţionat Zegrean.
El a refuzat să spună ce se întâmplă dacă se admite sesizarea. 'Pe ce se va întâmpla vom vorbi dacă va fi nevoie să se întâmple', a mai susţinut preşedintele CCR.
Curtea Constituţională a României (CCR) discută vineri sesizarea depusă de Gheorghe Funar, candidat independent la alegerile prezidenţiale, în cazul 'ofiţerului acoperit'.