Zgonea: Antonescu poate să-i scrie preşedintelui şi să-l roage să retrimită cele două legi la Parlament

| 12 dec, 2013

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat joi că este surprins de afirmaţiile preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, potrivit cărora nu a fost suficient informat cu privire la modificările aduse Codului penal şi i-a recomandat acestuia să îi transmită o scrisoare şefului statului în care să îl roage să retrimită cele două legi Parlamentului pentru a fi rediscutate.

'Sunt surprins că domnul Crin Antonescu a declarat că nu a fost suficient de bine informat cu privire la modificările aduse Codului penal, atât timp cât a semnat în calitate de preşedinte al Senatului cele două legi de modificare a unor dispoziţii din Codul penal, semnătură care atestă autenticitatea actelor normative adoptate de Parlamentul României. Îi transmit domnului Antonescu că votul s-a desfăşurat cu respectarea dispoziţiilor regulamentare şi că deputaţii PNL s-au pronunţat în favoarea adoptării acestor acte normative. Totuşi, Crin Antonescu poate să îi adreseze o scrisoare preşedintelui Traian Băsescu prin care să-l roage să retrimită cele două legi la Parlament, pentru a fi rediscutate', a precizat Zgonea, într-o declaraţie de presă remisă AGERPRES.

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a anunţat joi că îi va propune preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, să reia dezbaterile în plen în legătură cu legea de modificare a Codului penal. Antonescu a precizat şi că poziţia anunţată miercuri ar fi fost bazată pe informaţii incomplete.

'Poziţia de principiu pe care am prezentat-o miercuri se menţine, dar trebuie să admit că informaţiile pe baza cărora eu am comentat şi am făcut acele declaraţii ieri erau incomplete. Am pornit de la premisa şi de la convingerea, conform informaţiilor pe care le-am avut, din seara de marţi şi din ziua de ieri, că acest pachet de modificări la Codul penal, deşi scoate parlamentarii şi demnitarii în general din categoria funcţionarilor publici, ceea ce este corect şi ceea ce trebuie făcut, îi menţin totuşi, cu certitudine, într-o zonă în care pot fi anchetaţi, trimişi în judecată, condamnaţi pentru încălcarea diverselor legi, că nu sunt prin aceste modificări în niciun fel plasaţi într-o zonă de imunitate suplimentară sau că sunt, cu atât mai grav, într-o anumită lectură sau în orice lectură a modificărilor, scoşi în afara răspunderii pentru anumite tipuri de infracţiuni. Trebuie să admit (...) că nu am fost suficient şi complet informat', a afirmat preşedintele PNL.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ