Zgonea: Cel mai mare PIB de după Revoluţie, în 2014, prin măsurile economice ale USL
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, consideră că măsurile economice promovate de Guvernul USL fac posibil ca în 2014 România să înregistreze cel mai mare PIB din istoria postdecembristă.
"Văd cum mulţi politicieni şi analişti afirmă că economia merge rău, că Guvernul USL nu face nimic, dar cu toate acestea Eurostat spune că avem cea mai mare creşte economică din Europa în trimestrul al treilea. La fel, aceleaşi persoane spun că această creştere economică se datorează ploii şi faptului că agricultura a mers bine, dar nu menţionează nimic despre ajutorul pe care Guvernul l-a acordat fermierilor, despre faptul că subvenţiile au fost plătite din timp, ceea ce a însemnat că şi culturile au putut fi bine pregătite", a declarat Zgonea, potrivit unui comunicat al PSD.
În opinia preşedintelui Camerei Deputaţilor, "gricultura înseamnă aproximativ 1% din această creştere, restul datorându-se exporturilor, care au mers foarte bine anul acesta".
"De altfel am avut pentru prima dată un sold pozitiv al comerţului exterior, producţiei industriale, care a înregistrat a doua mare creştere din Europa în luna septembrie, absorbţiei fondurilor europene, ajunsă la aproximativ 25% şi creşterii consumului, pe fondul măririi salariilor şi pensiilor".
România a avut a cea mai mare creştere economică din Uniunea Europeană în trimestrul al treilea al acestui an, atât comparativ cu trimestrul precedent cât şi cu trimestrul al treilea al anului trecut, potrivit unei estimări preliminare publicată joi de Oficiul european pentru Statistică (Eurostat).
Graţie unei creşteri economice trimestriale de 1,6%, România este lider în UE, urmată de Letonia (1,2%), Marea Britanie şi Ungaria, ambele cu o creştere de 0,8%, Polonia şi Bulgaria, ambele cu o creştere de 0,6%.
Datele Eurostat sunt similare cu estimările semnal anunţate joi de Institutul Naţional Statistică (INS), potrivit cărora economia României a crescut în trimestrul trei din acest an cu 1,6% faţă de trimestrul doi, iar avansul a fost de 4,1 procente comparativ cu perioada similară din 2012