Zgonea cere urgentarea dezbaterilor la proiectul privind câinii comunitari

| 04 sep, 2013

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a trimis astăzi liderilor de grupuri parlamentare o scrisoare în care le cere să depună toate eforturile pentru urgentarea dezbaterilor proiectului de lege pentru modificarea şi completarea OUG nr. 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân, în Comisiile juridice şi pentru administraţie publică.

Aceeaşi solicitare a fost transmisă de Zgonea şi preşedinţilor Comisiilor juridice şi pentru administraţie publică. 

"Siguranţa şi integritatea cetăţenilor trebuie să fie pe primul loc pentru fiecare instituţie implicată în protecţia acestor drepturi fundamentale. Sunt de părere că până acum s-a făcut mult prea puţin şi mult prea izolat pentru rezolvarea problemei câinilor fără stăpân. În ultimele zile am fost cu toţii martorii unor evenimente tragice, care nu ar trebui să aibă loc niciodată într-o ţară ca România, membră a Uniunii Europene. Un copil de numai patru ani şi-a pierdut viaţa după ce a fost sfâşiat de o haită de maidanezi, în timp ce se juca cu fratele său în parc. O altă femeie se zbate între viaţă şi moarte la spital, după ce a fost muşcată de zeci de ori de câinii fără stăpân. Consider că, în calitate de reprezentanţi ai cetăţenilor în Parlament - forul democratic suprem al statului român, avem datoria să găsim mecanismele legislative concrete şi rapide pentru combaterea acestui fenomen", a transmis Zgonea. 

Potrivit acestuia, este oportun ca la discuţiile pe această temă să fie invitate organizaţiile pentru protecţia animalelor, reprezentanţi ai administraţiilor locale, ai autorităţii sanitar-veterinare, ai autorităţii pentru protecţia copilului, precum şi reprezentanţi ai altor instituţii cu atribuţii în domeniu. 

"Acest demers este esenţial pentru ca forma finală a proiectului să beneficieze de o largă susţinere atât la nivelul societăţii civile, cât şi la nivel instituţional. Vă asigur de tot sprijinul meu pentru realizarea acestui obiectiv şi sunt convins că împreună vom reuşi să găsim soluţia legislativă care să reglementeze clar şi previzibil atribuţiile şi competenţele ce trebuie exercitate pentru rezolvarea problemei câinilor fără stăpân", a precizat preşedintele Camerei.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ