Zgonea: România contează pe sprijinul italian în aderarea la spațiul Schengen

| 13 mar, 2014

România contează pe sprijinul Italiei în privința aderării la spațiul Schengen, a declarat joi, la Roma, președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, în cadrul unei întâlniri cu omologul său italian, Laura Boldrini.

Potrivit unui comunicat remis joi Agerpres, în prima zi a vizitei, Valeriu Zgonea a avut întrevederi în plan bilateral cu președintele Camerei Deputaților italiene, Laura Boldrini, președintele Senatului italian, Pietro Grasso și cu Secretarul de stat pentru Afaceri Europene, Sandro Gozi.

În cadrul discuțiilor au fost reiterate relațiile excelente dintre România și Italia, insistându-se asupra dorinței de relansare a dialogului parlamentar bilateral pentru a-l aduce la nivelul celui guvernamental.

De asemenea, s-a discutat despre intenția de a dezvolta, în următorii ani, un program comun de acțiune pentru promovarea unor obiective de interes, atât la nivelul conducerii celor două foruri reprezentative, cât și la nivelul comisiilor de specialitate, cu precădere al Comisiei de afaceri europene, precum și despre realizarea unor schimburi de bune practici (experiență) la nivelul funcționarilor.

Potrivit sursei citate, Laura Boldrini a apreciat contribuția reprezentanților comunității românești la dezvoltarea economiei italiene, condamnând accentele xenofobe din media care, în anumite situații, au generat o imagine negativă asupra tuturor membrilor comunității românești.

În ceea ce privește relațiile economice, au fost menționate oportunitățile foarte importante de care pot beneficia investitorii italieni pe piața românească.

"Dorim sporirea investițiilor italiene în domenii strategice, precum energia, proiectele de infrastructură, agricultura și noile tehnologii. Ne exprimăm, totodată, satisfacția pentru interesul companiilor italiene de a investi în România, în ciuda crizei economice și financiare", a declarat Valeriu Zgonea.

În cadrul întrevederii pe care delegația parlamentară a Camerei Deputaților a avut-o cu președintele Senatului italian, Pietro Grasso, s-a insistat asupra necesității de inițiere și promovare a unor politici publice comune care să contribuie la crearea de locuri de muncă și la creșterea bunăstării, inclusiv în favoarea cetățenilor care ar fi tentați să migreze, se arată în documentul citat.

Valeriu Zgonea i-a prezentat lui Pietro Grasso măsurile de reformă adoptate la nivelul Parlamentului României.

Din delegația parlamentară mai face parte și deputatul Ana Birchall, secretar al Comisiei pentru afaceri europene a Camerei Deputaților.

Președintele Camerei Deputaților,Valeriu Zgonea, participă în perioada 13-15 martie la Conferința internațională cu tema "Valorile Europei. Creștere economică, locuri de muncă și drepturi fundamentale: provocări pentru Uniunea Europeană", organizată la Roma de Camera Deputaților a Parlamentului italian, împreună cu Parlamentul Greciei, țară care deține președinția UE.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ