Zgonea va deţine preşedinţia în exerciţiu a SEECP
Plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului a aprobat, astăzi, un proiect de hotărâre potrivit căruia Parlamentul României va prelua preşedinţia în exerciţiu a dimensiunii parlamentare a Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est.
Camera Deputaţilor, prin preşedintele Valeriu Zgonea, va deţine în perioada iunie 2013 - iunie 2014 preşedinţia în exerciţiu a SEECP.
“La nivel parlamentar dimensiunea trebuie să fie preluată de una dintre Camere. În discuţia pe care am avut-o cu Senatul, preşedinţia o va prelua Camera Deputaţilor. În perioada iunie 2013 - iunie 2014 preşedinţia în exerciţiu a dimensiunii parlamentare a Procesului de Cooperare din Europa de Sud Est este exercitată de subsemnatul în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor” , a spus Valeriu Zgonea.
Procesul de Cooperare din Europa de Sud-Est (SEECP) este o structură de cooperare regională neinstituţionalizată şi a fost conceput ca expresie a solidarităţii dintre statele din zonă. Elementul definitoriu este reprezentat de faptul că SEECP este singurul forum din sud-estul Europei provenit şi gestionat de statele din regiune.
Statele participante la SEECP sunt Albania, Bulgaria, Grecia, Fosta Republica Iugoslava a Macedoniei, România, Serbia, Turcia (ţări fondatoare), Bosnia şi Herţegovina (2001), Croaţia (2004), Republica Moldova (2006), Muntenegru (2007) şi Slovenia (2010).