Zgonea: vrem să facem modificările necesare în actuala sesiune pentru noul statut al parlamentarilor

| 19 iun, 2013

Decizia Curţii Constituţionale cu privire la Statutul deputaţilor şi senatorilor este obligatorie şi sperăm ca motivarea să fie publicată cât mai repede în Monitorul Oficial pentru a reuşi să facem modificările necesare în actuala sesiune parlamentară, a declarat miercuri preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

"Decizia de astăzi a Curţii Constituţionale este obligatorie. Pe cale de consecinţă, propunerea legislativă de modificare şi completare a Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor se va întoarce în Parlament, care o va reexamina pentru a o pune de acord cu decizia Curţii. Sperăm ca motivarea deciziei să fie publicată cât mai repede în Monitorul Oficial, pentru a reuşi să facem modificările necesare în actuala sesiune parlamentară", subliniază preşedintele Camerei într-un comunicat.

El adaugă că, ''din păcate'', faptul că modernizarea Statutului deputaţilor şi al senatorilor continuă să fie tergiversată va crea probleme în special în zona echilibrului bugetar al Camerei Deputaţilor iar toate aceste amânări succesive se traduc prin cheltuieli suplimentare semnificative, care ar fi fost eliminate în situaţia în care Statutul adoptat de Parlament ar fi intrat în vigoare.

"Cu toate acestea, rămân ferm în ceea ce priveşte continuarea procesului de reformă parlamentară. În acest sens, am demarat procedurile pentru transpunerea prevederilor din Statut în Regulamentele Camerei Deputaţilor şi Senatului, dar şi în Regulamentul şedinţelor comune ale celor două Camere, precum şi pentru adoptarea unui Cod de conduită al parlamentarilor. Chiar dacă astăzi avem o decizie nefavorabilă din partea CCR, vom continua să lucrăm la aceste proiecte, astfel încât să fim pregătiţi să le implementăm de îndată ce noul Statut va fi promulgat şi va intra în vigoare. De asemenea, am decis să trimitem o informare către instituţiile europene - Comisia Europeană, Parlamentul European, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, cu privire la toate etapele prin care a trecut până acum această propunere legislativă, în perspectiva viitorului raport MCV, dar şi pentru a solicita asistenţă în elaborarea Codului de conduită", mai spune Zgonea.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ