Ziua moțiunii! Soarta Guvernului Dăncilă, decisă în Parlament

| 27 iun, 11:01

Ziua moțiunii!Fierbere pe scena politică din România. Liberalii și-au propus să dea jos Guvernul Dăncilă, prin moțiune de cenzură. Pentru a fi demis, moțiunea trebuie să obțină cel puțin 233 de voturi favorabile.

Negocieri se poartă până în ultimul moment, iar tensiunea este în creștere. Dezbaterea și votarea moțiunii se vor face cu protestatarii în jurul Palatului Parlamentului. Nu vin doar cei care susțin căderea Guvernului Dăncilă. Și premierul va avea susținători.

UDMR ţine în şah artimetica moţiunii de cenzură. Maghiarii decid cu câteva ore înainte de vot cum vor proceda. Liderul Uniunii, Kelemn Hunor, susţine însă că Opoziţia nu are şanse de reuşită nici cu cele 47 de voturi ale minorităţilor.

"Niciun Guvern nu e de neînlocuit, întotdeauna se poate găsi un Guvern mai bun", spune Kelemen Hunor.

Victor Ponta a intrat şi el în silenzio stampa, a evitat să vorbească despre informaţiile apărute în presă potrivit cărora ar purta negocieri cu foştii colegi de la PSD.

Într-o postare pe pagina de Facebook, acuză o înțelegere politică între UDMR şi Liviu Dragnea, care taie orice şansă a moțiunii de cenzură:

"Iata o intelegere politica asimetrica :

1. UDMR a obtinut ceea ce alegatorii sai isi doresc - foarte legitim si normal pentru un partid

2. Liviu Dragnea a obtinut salvarea Guvernului Dancila la motiunea de cenzura de maine ( bonus - voturi pentru modificarea legii care sa permita prezenta in Guvern a celor condamnati penal) - foarte normal pentru Liviu Dragnea si legitim din punctul lui de vedere!

Intrebarea este ce au obtinut alegatorii PSD ? Dar parlamentarii PSD din Ardeal? Unde scrie in faimosul “Program de Guvernare” ca se va adopta acest lucru?

Ce a castigat Romania este insa clar : ramanem cu Guvernul Dancila !"

În paralel, războiul Puterii cu Opoziția se duce şi pe alte planuri. Coaliţia PSD + ALDE şi-a luat măsuri de protecţie în Parlament să evite proteste la moțiune. USR nu mai poate aduce invitați. Decizia a fost luată în Biroul Permanent al Camerei și la Senat.

Guvernul Dăncilă nu scapă însă de proteste. PNL şi USR au mobilizat oamenii să iasă în stradă în Parcul Izvor, când se votează în Parlament moţiunea de cenzură. Lor li se alătură şi societatea civilă. 24 de organizaţii civile vor fi în stradă, împreună cu fostul premier Dacian Cioloş.

Liderul PNL, Ludovic Orban, a declarat, luni, după ședința conducerii partidului, că va solicita membrilor și simpatizanţilor Partidului Naţional Liberal să fie prezenţi, miercuri, la toate manifestaţiile de susţinere a moţiunii de cenzură atât în Bucureşti, cât şi în țară.

La rândul său, USR a trimis SMS-uri prin care îi îndeamnă pe români să îşi ia liber de la serviciu miercuri, iar la ora 12:00, când urmează să fie votată moțiunea, să vină la Palatul Parlamentului. 

Potrivit Realitatea TV, pentru demiterea Guvernului, Opoziția trebuie să adune cel puțin 233 de voturi favorabile. PSD şi ALDE au, împreună, 246 parlamentari, în timp ce numărul deputaţilor şi senatorilor PNL, USR şi PMP e 150. UDMR are 30 de deputaţi şi senatori. În forul Legislativ mai sunt 17 deputaţi aparţinând minorităţilor naţionale altele decât cea maghiară şi 17 parlamentari neafiliaţi. Parlamentarii PSD - ALDE vor asigura cvorumul la moţiunea de cenzură, dar nu vor vota.

 

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ