8 decembrie, Ziua Constituției României

| 08 dec, 09:06

Ziua Constituției României se sărbătorește la 8 decembrie.

Constituția României, prima de după Revoluția din decembrie 1989, a fost adoptată de Adunarea Constituantă, la 21 noiembrie 1991, și aprobată prin Referendumul național de la 8 decembrie, același an, cu o majoritate semnificativă: din numărul de 10.948.468 de participanți, 77,3% au răspuns afirmativ, 20,49% negativ, voturile nule reprezentând 2,3%.

Elaborarea, dezbaterea și adoptarea noii Constituții a României au durat un an și jumătate. În martie 1990, Consiliul Provizoriu de Uniune Națională decidea, prin Legea electorală, ca viitorul Parlament să funcționeze, în principal, ca Adunare Constituantă. Prima întrunire a Adunării Constituante a avut loc la 11 iunie 1990, când a fost desemnată Comisia Constituțională pentru elaborarea proiectului de Constituție. Comisia, condusă de Antonie Iorgovan, cadru universitar la Facultatea de Drept, număra 23 de parlamentari și 5 experți — personalități ale învățământului juridic românesc și juriști cu activitate îndelungată.

În intervalul iunie 1990 — ianuarie 1991, Comisia a redactat tezele proiectului de Constituție, iar la 13 februarie 1991, acestea au fost prezentate Adunării Constituante, care le-a dezbătut până în iunie 1991. Între 15 iulie și 1 august 1991, grupurile parlamentare sau parlamentarii, individual, au înaintat amendamentele la textul rezultat după dezbateri. Împreună cu cele peste 1.000 de amendamente aduse, proiectul a fost din nou supus dezbaterilor în Adunarea Constituantă, în intervalul 10 septembrie — 18 noiembrie 1991, pentru ca, la 21 noiembrie, să fie adoptat prin vot nominal.

Problema votului final a fost cea care a aprins spiritele încă din prima zi a dezbaterilor. Majoritatea dorea vot deschis, iar opoziția vot secret.

Votul decisiv asupra noii Constituții a fost dat la 21 noiembrie 1991, la București, deși inițial se propusese să aibă loc la Alba Iulia, prima Capitală a statului român unitar. Din totalul de 510 parlamentari, au fost prezenți 509, din care 414 s-au pronunțat pentru și 95 împotrivă.

FSN, PUNR și reprezentanții minorităților, altele decât cea maghiară, au votat pentru, cu câteva excepții. PNȚCD și PNL s-au pronunțat împotrivă, iar UDMR a votat în bloc împotrivă. Votul nominal a fost pecetluit prin semnătură.

Noua Constituție a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 233, din 21 noiembrie 1991.

După patru ani de la adoptarea Constituției României, la 13 noiembrie 1995, deputații au adoptat, în cadrul ședinței Camerei Deputaților, propunerea legislativă privind proclamarea Zilei Constituției României pentru data de 8 decembrie. Plenul Senatului a aprobat, la 5 decembrie 1995, inițiativa legislativă a Camerei privind proclamarea Zilei Constituției României (Legea nr. 120/8 decembrie 1995).

Constituția adoptată în 1991 a fost modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003. Aceasta a fost aprobată prin referendumul național din 18-19 octombrie 2003 și a intrat în vigoare la 29 octombrie 2003, data publicării în Monitorul Oficial al României a Hotărârii Curții Constituționale nr. 3 din 22 octombrie 2003, pentru confirmarea rezultatului referendumului național din 18-19 octombrie 2003, privind Legea de revizuire a Constituției României.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ