Ludovic Orban: Nu vrem să modificăm Constituția numai în interesul partidelor politice

| 07 mai, 16:44

Deputatul liberal Ludovic Orban a declarat joi că modificarea Constituției nu trebuie să fie problema partidelor politice, a Parlamentului, ci o problemă a întregii societăți iar modificarea legii fundamentale să se facă după o consultare serioasă a societății.

"S-a schimbat total conjunctura politică, au avut loc niște alegeri prezidențiale, PNL, astăzi, este rezultat al unei fuziuni între două partide politice. Noi nu vrem să modificăm Constituția numai în interesul, să spun, al partidelor politice și numai prin contribuția parlamentară. Noi dorim să modificăm Constituția după o consultare serioasă a societății, după o analiză profundă a disfuncționalităților care au existat în societatea românească în funcționarea instituțiilor statului și abia apoi să găsim cauzele și să venim cu modificările Constituției pentru eliminarea acestor disfuncționalități", a afirmat Orban la dezbaterea "Protecția constituțională a drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanelor", organizată de grupul deputaților PNL.

El a susținut că modificarea Constituției trebuie să fie o problemă a întregii societăți.

"Cred că modificarea Constituției, dacă este necesară, nu trebuie să fie problema partidelor politice, a Parlamentului, ci o problemă a întregii societăți, pentru că de fapt Constituția este legea de bază în funcție de care se așază toate celelalte instituții și mai ales în funcție de care sunt garantate drepturile și libertățile fundamentale și prin intermediul Constituției se creează cadrul care să efectivizeze exercitarea acestor drepturi ale cetățenilor", a spus Orban.

Liderul deputaților liberali este "convins" că, dacă cetățenii români ar fi întrebați dacă actualul Parlament are credibilitatea și legitimitatea necesare pentru a genera o revizuire a Constituției, "o majoritate importantă" ar răspunde "nu".

Citeşte şi: Ce mai sabotează noul PNL: astăzi, revizuirea Constituției

"Asta nu înseamnă că noi nu continuăm acest proces larg de consultare, această analiză asupra disfuncționalităților și a acelor texte constituționale care au permis abuzuri din partea instituțiilor statului asupra cetățenilor, au permis restrângerea unor drepturi ale cetățenilor", a adăugat Orban.

El a precizat că PNL este interesat de modificarea Constituției "astfel încât să garanteze exercitarea efectivă a drepturilor și libertăților fundamentale, inclusiv prin eliminarea unor articole care sunt prevăzute astăzi, cum este articolul 53, care prevede restrângerea drepturilor și libertăților fundamentale, pe perioadă nelimitată, într-un cadru extrem de larg".

"De asemenea, interzicerea emiterii de ordonanțe de urgență de către Guvern, întărirea instituției Avocatului Poporului, dar numai în sensul capacității acestuia de a împiedica abuzurile autorităților publice și împiedicarea exercitării efective a drepturilor", a mai menționat Orban.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ