A fost lansată Fundația Stânga Democratică. Ponta: În România există mai mulți oameni de stânga decât se credea inițial

| 13 mar, 17:53

Fundația Stânga Democratică (FSD) a fost lansată vineri în prezența președintelui PSD, Victor Ponta, a președintelui Fundației Europene de Studii Progresiste (FEPS), Massimo D'Alema, președintelui executiv al social-democraților, Liviu Dragnea, și a peste 150 de invitați din mediul academic, societate civilă și lumea politică.

Misiunea FSD constă în întărirea mesajului de stânga din România, unirea vocilor din țara noastră care își revendică apartenența la valorile de stânga, contestarea hegemoniei intelectuale a dreptei. Echilibrul social este unul dintre principiile fundamentale care stă la baza funcționării FSD.

"Fundația Stânga Democratică reprezintă o platformă de exprimare a intelectualilor de stânga din România", a subliniat în deschiderea evenimentului europarlamentarul Victor Negrescu, inițiator al proiectului.

Potrivit acestuia, FSD își propune în principal să promoveze valorile și principiile stângii și să creeze un cadru favorabil dezbaterilor ideologice și programatice reale, care să vizeze totodată și politicile publice, în particular cele sociale.

Despre valorile stângii europene a vorbit Massimo D'Alema, fost ministru de externe italian. "Comisia Europeană trebuie să fie una politică, care să promoveze valori cu adevărat europene și nu ale unui singur partid", a afirmat el.

Premierul Victor Ponta a susținut că în România există mult mai mulți oameni de stânga decât se credea inițial. "Îl felicit pe Victor (Negrescu — n.r.) și pe toți colegii care au avut această inițiativă, pentru că este o mare necesitate de a asigura un cadru în care să aibă loc astfel de dezbateri, în care să se vorbească despre valori, proiecte concrete de stânga. (...) În Europa este nevoie de proiecte de stânga", a subliniat președintele PSD.

El a adăugat că democrația înseamnă mult mai mult decât partidele care se numesc de stânga sau social democrate. "Și astăzi este valabil mai mult ca niciodată și în România, și cred că cei care se regăsesc în valorile de stânga, social-democrate, sunt mult dincolo de PSD. Uneori sunt chiar întemeiate critici la adresa faptului că PSD nu este suficient de stânga și politicile pe care le aplică", a adăugat șeful Executivului.

În opinia acestuia, societatea românească înseamnă mult mai mult decât ceea ce se vede la televizor, iar preocupările trebuie să fie dincolo de cele de zi cu zi ale guvernării. "Într-un fel, liderii politici sunt captivi, pentru că ori de câte ori vrem să ne referim la lucruri mari, importante, generale, întrebarea este 'cum comentați?', 'ce s-a întâmplat azi?' sau 'ce o să faceți mâine?'", a adăugat Ponta.

Premierul a subliniat că o guvernare precum cea actuală nu poate fi bazată doar pe ceea ce înseamnă valorile clasice ale stângii.

"Mai mult, mi-am dorit să dovedesc că o guvernare social-democrată de stânga nu înseamnă în niciun caz ineficiență economică, dimpotrivă. Măsurile sociale pe care le ia un guvern nu sunt deloc pomeni electorale. (...) Valorile social-democrate se impun și partidului care se numește PSD și care nu totdeauna le are în ADN. Ăsta e rolul FSD — acela de a impune celor care reprezintă, din punct de vedere politic, să respecte cu adevărat aceste valori, să creadă în ele și să le sprijine, chiar dacă există un cost electoral sau costuri politice pentru asta. Cred foarte mult că acest lucru trebuie avut ca obiectiv. În rest, există și cealaltă opțiune, eu o numesc, fără să vreau să fiu polemic, 'opțiunea legea junglei'. Și văd în cadrul celeilalte opțiuni politice, acum aflată în opoziție, această simplă opțiune — legea junglei — fiecare se descurcă, cel care nu se descurcă să moară, cel care nu are bani înseamnă că e leneș, cel care vrea să fie sprijinit de stat să nu fie sprijinit în niciun fel. (...) O țară care este guvernată fără niciun fel de măsuri sociale nu are niciun fel de șansă să fie dezvoltată în viitor", a declarat Victor Ponta, exprimându-și speranța ca FSD să nu fie fundația PSD, pentru că a mai existat așa ceva și nu a mers.

Citeşte şi: Anunţ SURPRIZĂ făcut de Liviu Dragnea

Liviu Dragnea și-a început discursul cu o glumă: "Victore, Victore", susținând că i s-a adresat lui Victor Negrescu.

"În societatea românească facem o confuzie: stânga înseamnă PSD. Stânga tot timpul și-a fundamentat obiectivele, reformele pe ceea ce au nevoie oamenii și, în sensul ăsta, și-au și construit o platformă de acțiune prin care să găsească soluții. Dar nu este suficient să asociem stânga cu un partid sau cu niște partide politice. (...) Să milităm ca societatea românească să nu devină ceea ce spunea Victor Ponta — o societate a profitului cu orice preț, o societate dură, în care celui bogat nu-i pasă de cel sărac, celui puternic nu-i pasă de cel slab, celui sănătos nu-i pasă de cel bolnav", a arătat Liviu Dragnea.

Potrivit acestuia, șansa FSD este să fie elementul, instituția, structura, care poate genera, care poate coagula într-adevăr mișcarea de stânga. "PSD-ul poate fi un partener. Și eu cred că PSD va fi un partener sănătos, puternic, serios și un partener de dialog", a subliniat Liviu Dragnea.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ