A început campania pentru europene. Reguli şi favoriţi

| 25 apr, 2014

Statutul de favorită certă la câştigarea alegerilor al alianţei PSD-PC-UNPR nu este surpinzător şi este explicabil, în principal, prin două argumente. Mai întâi, este vorba despre modul în care actuala guvernare a reuşit să îşi respecte angajamentele asumate în faţa cetăţenilor.

Partidele şi politicienii se află în faţa primului test electoral în 2014 – scrutinul pentru Parlamentul European. Chiar dacă vorbim despre alegeri europene, rezultatele votului vor fi extrem de importante în ceea ce înseamnă calibrarea strategiilor de către partide şi candidaţii acestora pentru confruntarea din toamnă pentru Cotroceni. Fără un “start” pozitiv în alegerile pentru PE, există riscul real ca partidele cu pretenţii în cursa prezidenţială din noiembrie să îşi compromită şansele. În altă ordine de idei, europarlamentarele vor fi un test al adevărului care va oferi indicaţii preţioase cu privire la arhitectura politică şi electorală din România anului 2014.

În competiţia pentru Parlamentul European s-au înscris 15 partide şi alianţe politice sau electorale şi 8 candidaţi independenţi. Campania electorală a debutat vineri, 25 aprilie la miezul noptii şi va dura 30 de zile. Alegerile vor avea loc pe 25 mai, iar românii vor trimite prin vot în Legislativul European 32 de europarlamentari. De precizat că numărul parlamentarilor trimişi de ţara noastră la Bruxelles a scăzut (de la 33 în actuala legislatură la 32 în cea viitoare), conform aplicării prevederilor Tratatului de la Lisabona.

Astfel, la alegerile europarlamentare au înscris liste de candidaţi Alianţa electorală PSD-UNPR-PC, Partidul Naţional Liberal, Uniunea Democrată Maghiară din România, Partidul Democrat Liberal, Partidul Poporului - Dan Diaconescu, Partidul Mişcarea Populară, Partidul Naţional Ţărănesc Creştin Democrat, Forţa Civică, Partidul Alternativa Socialistă, Alianţa Naţională a Agricultorilor. BEC a constatat totodată rămânerea definitivă a candidaturilor înregistrate de Partidul România Mare (cu excepţia a 11 candidaţi), Partidul Verde (cu excepţia a 19 candidaţi), Partidul Noua Republică (cu excepţia unui candidat), Partidul Dreptăţii Sociale (cu excepţia unui candidat), Partidul Ecologist Român (cu excepţia a 4 candidaţi).

Conform tragerii la sorţi a BEC, PDL va ocupa prima poziţie pe buletinele de vot pentru alegerile europarlamentare, pe poziţia a doua fiind PMP, urmat de UDMR, PSD-UNPR-PC, PNL.

Dată fiind importanţa alegerilor cât şi pentru a asigura un cadru corect şi echitabil tuturor candidaţilor angrenaţi în campania electorală, premierul Ponta a subliniat că s-au luat toată măsurile pentru ca procesul electoral să se deruleze în cele mai bune condiţii. “Vicepremierul, domnul Oprea, va fi în permanenţă aici, chiar dacă eu sau alţi colegi o să fim mai mult în teritoriu. Domnia sa este pentru a coordona fără întrerupere tot ceea ce este necesar pentru ca procesul electoral să se desfăşoare în condiţii ireproşabile”, a declarat Victor Ponta joi, la sediul Guvernului. „Vreau să vă spun tuturor - prefecţilor, Poliţiei, Jandarmeriei - să vă faceţi datoria, să respectaţi legea. Dumneavoastră nu ţineţi cu nimeni în campania electorală, decât cu aplicarea legii”, a mai spus şeful Executivului.

În acest sens, Biroul Electoral Central a dat publicităţii regulile ce trebuie respectate, precum şi drepturile şi responsabilităţile ce le revin actorilor politici implicaţi în campania electorală. Printre cele mai importante regelementări se numără: dreptul candidaţilor şi al partidelor de a-şi  exprime opiniile prin mitinguri, adunări, marşuri, precum şi prin intermediul mass-media; obligaţia primarilor de a asigura candidaţilor, în mod nediscriminatoriu, spaţii corespunzătoare pentru a se întâlni cu alegătorii; obligaţia radiodifuzorilor publici şi privaţi de a asigura, în cadrul serviciilor de programe audiovizuale, desfăşurarea unei campanii electorale "echitabile, echilibrate şi corecte" pentru toţi competitorii electorali; interdicţia privind introducerea spoturilor publicitare electorale în alte emisiuni decât cele electorale.

Dincolo de aspectele de natură organizatorică, atenţia publicului se va îndrepta către ofertele electorale ale partidelor şi ale candidaţilor angrenaţi în confruntarea pentru Parlamentul European. Conform cercetărilor sociologice recente, cursa electorală se anunţă însă dezechilibrată. Alianţa electorală PSD-PC-UNPR este cotată în jurul a 40% intenţie de vot, scor relevat în majoritatea sondajelor realizate de IRES, INSCOP, CSCI sau CSOP.

Statutul de favorită certă la câştigarea alegerilor al alianţei PSD-PC-UNPR nu este surpinzător şi este explicabil, în principal, prin două argumente. Mai întâi, este vorba despre modul în care actuala guvernare a reuşit să îşi respecte angajamentele asumate în faţa cetăţenilor. Sub guvernarea coagulată în jurul PSD, România a ieşit de sub zodia instabilităţii macroeconomice, a făcut uitate măsurile iraţionale de austeritate ale fostelor guvernări şi a urmat o tendinţă consolidată de creştere economică. Toate aceste evoluţii pozitive se reflectă în mod firesc şi în cota electorală favorabilă a alianţei PSD-PC-UNPR în perspectiva scrutinului pentru PE.

Cea de-a doua explicaţie pentru intenţia de vot de 40% în cazul PSD-PC-UNPR rezultă din lipsa unei alternative reale şi convingătoare pe zona de dreapta a eşicherului politic. Dreapta este puternic segmentată, iar puseurile de autoritate ale preşedintelui Băsescu, cel care nu acceptă altă formulă de coagulare a forţelor politice decât sub cupola PMP, contribuie din plin la degringolada din această zonă politică. Conform datelor din sondajele mai sus citate, PDL, PNL şi PMP nu vor obţine cumulat scorul alianţei PSD-PC-UNPR, ceea ce indică, de fapt, inexistenţa unei alternative credibile a dreptei în alegerile europarlamentare.

Desigur, statutul de favoriţi de care se bucură social-democraţii, conservatorii şi progresiştii reuniţi sub formula unei alianţe electorale nu înseamnă că lupta este câştigată înainte de a începe. Însă avantajul cu care au intrat în campania electorală obligă alianţa PSD-PC-UNPR să îşi respecte statutul de favorită. Dacă şi campania electorală va fi dusă pe aceleaşi coordonate ale respectului faţă de cetăţeni şi a respectării angajamentelor asumate, atunci în 30 de zile alianţa cooagulată în jurul PSD nu va putea decât să confirme cota din sondaje.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ