ACL susţine introducerea votului prin corespondenţă

| 31 aug, 2014

Alianţa Creştin-Liberală susţine introducerea votului prin corespondenţă, argumentând că românii din diaspora sunt cetăţeni a căror opinie asupra bunului mers al ţării este la fel de importantă ca şi a celor care trăiesc în România.

'Alianţa Creştin-Liberală consideră că asigurarea condiţiilor pentru ca toţi cetăţenii să îşi poată exprima liber votul, în condiţii decente, trebuie să fie o obligaţie pentru întreaga clasă politică. Respectarea drepturilor constituţionale, inclusiv cel de vot, pentru cei care muncesc şi trăiesc în străinătate reprezintă o responsabilitate pe care ACL şi candidatul la preşedinţie al dreptei unite, Klaus Iohannis, şi-o asumă', se arată într-un comunicat al ACL.

Liberalii şi democrat-liberalii spun că votul prin corespondenţă este o soluţie a cărei eficienţă a fost validată prin practică în Marea Britanie, Belgia, Italia, Germania sau Spania.

ACL aminteşte că odată cu discutarea propunerilor de revizuire a Constituţiei în Parlament, a înaintat amendamente prin care a propus menţionarea posibilităţii de exercitare a dreptului de vot inclusiv prin mijloace electronice şi de comunicare la distanţă, arătând că PSD s-a opus acestei prevederi.

Potrivit sursei citate, tema fraudei electorale prin votul prin corespondenţă este o temă falsă.

'Nu putem ca o temere legată de o posibilă infracţiune să ne facă să nu luăm o măsură atât de necesară. De aceea există sancţiuni şi pedepse, de aceea trebuie să existe un mecanism de monitorizare şi un organism de supraveghere. Este ca şi cum teama de evaziune ne-ar face să nu mai avem nicio taxă sau impozit', spun liberalii şi democrat-liberalii.

ACL precizează că introducerea votului prin corespondenţă trebuie să parcurgă toate etapele legislative.

'Nu trebuie să mai asistăm la modificări asupra legii electorale prin ordonanţe de urgenţă cu câteva luni înainte de alegeri, ci trebuie să dăm dovadă de responsabilitate şi să demarăm în mod concret discuţiile asupra acestui proiect, în Parlament şi în societatea civilă', se arată în comunicat.

Potrivit sursei citate, proiectul susţinut de parlamentarii ACL are în prim plan Autoritatea Electorală Permanentă, instituţie independentă, aflată sub controlul Parlamentului.

ACL propune în acest caz un mecanism 'clar, eficient şi transparent' şi susţine că în cazul în care acest sistem de vot îşi va dovedi utilitatea şi funcţionalitatea, el va putea fi extins şi pentru restul românilor.

'Soluţia noastră legislativă propune un mecanism coerent de gestionare şi validare a voturilor exprimate prin corespondenţă, prin care AEP primeşte o cerere de la cetăţeanul român cu domiciliul sau reşedinţa în străinătate, pe care o validează pe baza datelor din Registrul Electoral. Ulterior, Autoritatea transmite buletinul de vot, însoţit de dovada pentru exercitarea votului prin corespondenţă, persoanei a cărei cerere a fost validată. Cetăţeanul transmite prin poştă atât votul său în plic sigilat, cât şi dovada, iar AEP trimite plicul Biroului Electoral Special, care se înfiinţează şi funcţionează similar Birourilor Electorale de Circumscripţie. Biroul Electoral Special pentru votul prin corespondenţă validează sau anulează votul, după verificarea existenţei sau inexistenţei dovezii privind exercitarea votului prin corespondenţă. Ulterior, după încheierea procesului de numărare a voturilor exprimate prin corespondenţă Biroul Electoral Special întocmeşte un proces verbal pe care îl transmite Biroului Electoral Central', explică ACL propunerea legislativă.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ