Adevărații liberali salută revenirea lui Călin Popescu Tăriceanu în partid

| 24 mai, 2014

Președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunțat că a acceptat propunerea PNL Satu Mare de a reintra în partid. Revenirea acestuia în formațiunea de dreapta a fost salutată de liberali, aceștia spunând că președintele Senatului are „experiența necesară pentru bătăliile pe care Partidul Național Liberal le va da în acest an”.

Fostul ministru de Interne Radu Stroe s-a aratat bucuros de decizia de revenire în PNL a lui Călin Popescu Tăricanu, deoarece fostul premier „este cel care a condus un guvern PNL și tot el este cel care a consolidat partidul”. Potrivit acestuia, PNL are nevoie de un politician precum Tăriceanu pentru o revigorare la nivel de conducere în perioada următoare.

Acesta susține că PNL are nevoie de minți lucide pentru bătăliile din acest an, de oameni cu experiență, de liberali adevărați, iar Călin Popescu Tăriceanu este fără îndoială unul dintre aceștia.

Ancicipând un scor sub 20% și eventuala demisia lui Crin Antonescu, Stroe a adăugat că după membrii PNL vor fi nevoiți să pună cărțile pe masă pentru a vedea cât de mare este eșecul.

Același sentiment de apreciere pentru Călin Popescu Tăriceanu îl are și vicepreședintele PNL Daniel Chițoiu, ce a declarat că în acest an electoral este bine-venită revenirea lui Tăriceanu, el având experiența necesară pentru bătăliile pe care urmează să le dea, subliniinc că nici Iohannis nu ar avea nimic împotriva revenirii fostului premier în organizație.

Decizia lui Călin Popescu Tăriceanu de a reveni în partidul pe care l-a condus până în 2009 este una normală. Motivul reîntoarcerii sale are la bază dorința de a readuce PNL pe drumul cel bun și de a repara ce a stricat Antonescu în ultimele luni.

Astfel, se deschide posibilitatea ca fostul lider PNL să redevină conducătorul formațiunii liberale. În contextul în care PNL va lua la alegerile europarlamenatre de duminică sub 20%, actualul președinte liberal Crin Antonescu va trebui să își respecte promisiunea și să își dea demisia din fruntea partidului.

Fapt de care Călin Popescu Tăriceanu poate să profite prin acest vid de putere și să preia frâiele formațiunii liberale. Mulți vor înclina spre alegerea fostului premier ca președinte, întrucât Antonescu, de cele mai multe ori, nu a respectat dorințele majorității și a luat decizii cu „ușile închise”.

Astfek s-ar putea crea contextul refacerii Uniunii Social–Liberale. Chiar dacă Crin Antonescu a ținut cu toate puterile să rupă această alianță, USL există prin dorința unui număr mare de membri PNL de a continua buna guvernare. USL poate reînvia pentru a duce la bun sfârșit promisiunea făcută celor 7,4 milioane de cetățeni - și anume de a înlătura regimul Băsescu! Asta în timp ce Antonescu vrea să facă o alianță imorală cu președintele.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

5 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
25 mai, 2014
dinu
T... scalpul la braul pieilor rosii
Adevaratii liberali nu ii pupa in fund pe oamenii lui Iliescu/ponta, formarea USL cea mai mare greseala iar gestul de lingau al lui tariceanu este inadmisibil pentru un liberal, omul e mort copt pt functia de presedinte, nu conteaza de care...
24 mai, 2014
halolib
banere
Bagati baieti rosu la greu, doar a-ti incasat leafa
24 mai, 2014
gicuta
liberal
Astept si eu sa descoperim un adevarat liberal.
24 mai, 2014
zamolxis
"adevaratii" liberali
Astept cu nerabdare lista "adevaratilor "liberali ,incepand de dupa Bratieni ,pana in zilele noastre,insotita(lista)de atestarile corespunzatoare valide.
24 mai, 2014
eugen
tot in cautare de"adevarati liberari"
Te rog, inscrie-ma si pe mine pe lista de asteptare, cu toate ca, impresia mea este, ne cam pierdem timpul pe aici !

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ