ADIO, INJECȚII! Insulina INHALABILĂ este viitorul. Are aceleași efecte ca cea injectată

| 12 aug, 2014

Afrezza, "o nouă insulină inhalabilă, cu acţiune rapidă, pentru tratamentul diabetului de tip 1 şi de tip 2 la adulţi", va fi lansat în Statele Unite în prima parte a a anului vitor.

Insulina inhalabila produsa in Statele Unite ale Americii va putea fi distribuita la nivel mondial gratie unui acord de licenta exclusiv, in valoare de 925 de milioane de dolari, incheiat de grupul farmaceutic Sanofi si compania americana specializata in biotehnologie MannKind Corporation.

MannKind Corporation va primi suma iniţială de 150 de milioane de dolari şi, apoi, va primi plăţi în rate care ar putea ajunge la un total de 775 milioane de dolari, dacă "obiectivele speciale, în termeni de dezvoltare, reglementare şi praguri de vânzări" vor fi îndeplinite. Ţinând cont de aceste plăţi ulterioare, acordul ar putea ajunge astfel la suma totală de 925 milioane de dolari (circa 690 milioane euro).

 

CITEȘTE ȘI: Îl consumi mai mult decât crezi! Care este cel mai DĂUNĂTOR ingredient din dietă

 

"Afrezza tocmai s-a alaturat portofoliului nostru de solutii contra diabetului, care este in plina expansiune. Afrezza ocupa un loc unic in strategia noastra si ofera pacientilor o noua optiune terapeutica bazata pe insulina, cu scopul de a tine in frau diabetul, fara a necesita numeroase injectii zilnice", a precizat Pierre Chancel, vicepresedinte al diviziei pentru diabet din cadrul grupului farmaceutic Sanofi."Cele doua companii prevad printre altele sa colaboreze pentru cresterea capacitatii de productie, daca acest lucru va fi necesar pentru a raspunde cererii mondiale", se afirma in acelasi comunicat comun.

Întrucât numărul cazurilor de diabet cunoaşte o recrudescenţă în ţările dezvoltate, experţii au evocat uneori o veritabilă "epidemie", a cărei origine agroalimentară este arătată cu degetul de comunitatea ştiinţifică.

 

CITEȘTE ȘI: TEHNOLOGIE CARE SALVEAZĂ: Un iPhone a fost modificat pentru a crea un PANCREAS BIONIC


Diabetul de tipul 1, forma cea mai severă a bolii, apare cel mai frecvent în copilărie, în timp ce diabetul de tipul 2, care reprezintă aproape 90% din totalul cazurilor, apare cel mai adesea la adulţi, în special la cei supraponderali.

În ambele cazuri, disfuncţia pancreasului, care devine incapabil să producă suficient de multă insulină, hormonul ce permite menţinerea unor concentraţii normale de glucoză în sânge, face obligatorie administrarea unui tratament la intervale regulate.

În faţa acestor constrângeri, marile grupuri farmaceutice lucrează de mai mulţi ani la inventarea unor moduri de administrare diferite, ca o alternativă la injecţiile intravenoase sau subcutanate şi la pompele cu insulină.

Comercializat într-un ambalaj sub forma unui fluier, medicamentul Afrezza trebuie administrat la începutul meselor. Printre avertizările asociate cu acest medicament figurează aceea care spune că Afrezza nu trebuie folosit de pacienţii care suferă de o maladie respiratorie cronică, precum astmul.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ