Îl consumi mai mult decât crezi! Care este cel mai DĂUNĂTOR ingredient din dietă

| 04 iun, 2014

"Dintr-o dată, toată lumea a devenit o adunătură de lacomi şi leneşi? Toţi în acelaşi timp? Vreau să spun, reveniţi la realitate" - Dr. Robert H. Lustig. Există multe lucruri greşite în dieta modernă, însă cantitatea foarte mare de zahăr adăugat reprezintă cel mai rău aspect. Numeroase studii arată că zahărul, mai mult decât alte ingrediente din dietă, poate duce la îmbolnăvirea de diabet, boli de inimă şi chiar cancer.

"Revoluţia" low-fat a dat zahărului liberă trecere

Primele linii directoare în alimentaţie pentru americani au fost publicate în 1977, dând naştere "revoluţiei" low-fat. În acel moment, principalul mesaj pentru sănătatea publică a fost că oamenii trebuie să consume mai puţine grăsimi saturate şi colesterol, adică mai puţine alimente tradiţionale precum carne, unt, produse lactate cu conţinut mare de grăsime şi ouă. Din păcate, industria alimentară a fost de acord şi a pus pe piaţă o mulţime de "alimente sănătoase" low-fat. Însă îndepărtarea grăsimii din alimente le face să aibă un gust oribil. Din acest motiv, industria alimentară a adăugat o mulţime de zahăr alimentelor pentru a compensa lipsa grăsimii. 

Deşi zahărul nu a fost aprobat de liniile directoare ale sănătăţii publice, accentul a fost pus în special pe reducerea grăsimilor saturate, fiind astfel distrasă atenţia oamenilor de la lucrurile care de fapt contează. Astăzi, oamenii consumă cantităţi mari de zahăr adăugat, de obicei fără să realizeze acest lucru. 

Conform Dr. Stephan Guyenet, în anul 1822 oamenii consumau echivalentul unei cutii de 340 gr. de suc la fiecare 5 zile. Astăzi, consumăm echivalentul unei cutii de 340 gr. de suc la fiecare 7 ore. În medie, americanii mănâncă aproximativ 22 de linguriţe de zahăr adăugat pe zi sau 355 de calorii. Această sumă se ridică la 32 kg. pe an. Reţineţi că acestea sunt cantităţi medii. Bărbaţii tineri consumă aproximativ 45,5 kg. de zahăr pe an, iar multe persoane mănâncă o cantitate mult mai mare. 

Concluzie: când au apărut prima dată liniile directoare low-fat, fabricanţii de produse alimentare au îndepărtat grăsimea din alimente, dar au adăugat, în loc, o mulţime de zahăr. 


Majoritatea oamenilor consumă mai mult zahăr decât cred


Cei mai mulţi oameni nu au idee cât de mult zahăr consumă. Ei nu pun 22 de linguriţe pe zi în cafea sau în cerealele de la micul dejun, ci îl mănâncă din alimente care nu sunt naturale. În aceste zile, aproape toate alimentele procesate conţin zahăr adăugat. Doar mergeţi la supermarket şi uitaţi-vă la etichete - puteţi fi surprinşi: chiar şi multe dintre aşa-numitele "alimente sănătoase" sunt pline de zahăr. Fabricanţii de produse alimentare deseori folosesc termeni care produc confuzie (ex. "suc de trestie evaporat") referitor la zahăr, pentru a înşela consumatorii şi a ascunde adevărata cantitate de zahăr din produsele lor. Chiar şi alimentele care deseori sunt considerate sănătoase, aşa cum sunt multe cereale pentru micul dejun şi iaurt low-fat, conţin atât de mult zahăr, încât nu se deosebesc prea mult de o bomboană. Partea rea este că uneori organizaţiile din domeniul sănătăţii susţin de fapt aceste alimente nesănătoase. De exemplu,  Australian Heart Foundation aprobă diferite junk-foods bogate în zahăr, precum cereale pentru micul dejun, iaurt low-fat, pâine şi altele. Cum pot avea oamenii o şansă de a mânca sănătos dacă organizaţiile răspunzătoare cu protejarea sănătăţii populaţiei îi sfătuiesc pe oameni să mănânce astfel de alimente?

Concluzie: oamenii consumă o mulţime de zahăr din alimente nenaturale, fără a-şi da seama deseori de asta. Multe dintre aceste alimente procesate, bogate în zahăr sunt aprobate de către organizaţiile din domeniul sănătăţii precum the Australian Heart Foundation.


Zahărul înseamnă mai mult decât calorii goale

Zahărul adăugat poate avea efecte nocive asupra metabolismului. Principalul motiv este faptul că furnizează o cantitate mare de fructoză, un zahăr simplu care este metabolizat doar de ficat. În contextul unei diete occidentale, bogată în calorii şi carbohidraţi, acest lucru este un dezastru complet. Zahărul este transformat în grăsime în ficat, ducând la rezistenţă la insulină şi la probleme metabolice. Este foarte cunoscut faptul că fructoza este foarte eficientă în cauzarea acumulării de grăsime viscerală, care este grăsimea ce se colectează în ficat şi în jurul organelor. Acest tip de grăsime este mult, mult mai dăunător decât grăsimea ce se acumulează sub piele. Secretă hormoni pro-inflamatorii în fluxul sanguin, producând haos asupra sănătăţii. Capacitatea zahărului şi a carbohidraţilor rafinaţi de a induce rezistenţă la insulină şi creşterea acumulării grăsimii viscerale este considerată a fi printre cei mai importanţi factori ai multora dintre cele mai grave boli cronice din lume. 

Este ştiut şi faptul că zahărul lichid (cum este cel ce se găseşte în băuturile răcoritoare dulci şi sucurile de fructe) ne îngraşă. Caloriile din zahărul lichid nu sunt "înregistrate" ca alimente de către creier, astfel încât nu compensăm consumând mai puţin alte alimente. Zahărul este foarte nociv, dar când este consumat în stare lichidă este şi mai dăunător. Băuturile răcoritoare dulci (şi sucurile de fructe) sunt probabil cele mai nesănătoase aspecte ale dietei moderne şi ne îngraşă cel mai uşor. Reţineţi că acest lucru nu este valabil şi pentru fructele întregi, care conţin fibre şi ne fac să simţim că ne-am săturat înainte de a consuma prea multă fructoză. 

Zahărul adăugat este dăunător, e un ingredient ce promovează bolile şi ar trebui evitat

Desigur, există multe lucruri greşite în dieta modernă. Nimeni nu spune că doar zahărul; alimentele procesate în general, reprezintă o mare problemă, fără a avea în vedere dacă conţin zahăr sau nu. Însă există dovezi incontestabile că zahărul este foarte nociv, probabil mai mult decât orice alt aliment din dietă. 

Dacă ţineţi la sănătate şi vreţi să trăiţi o viaţă lungă şi fără boli, atunci ar trebui să evitaţi zahărul adăugat cât de mult puteţi.

 

Sursă: scientia.ro

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ