Adrian Năstase cere instanţei contopirea pedepselor din cele două condamnări definitive

| 23 ian, 2014

Fostul premier Adrian Năstase cere Tribunalului Bucureşti, prin avocaţii săi, contopirea pedepselor primite prin cele două condamnări definitive, instanţa urmând să judece solicitarea prin prisma noilor coduri, pentru că dosarul are primul termen de judecată la începutul lunii februarie.

Avocaţii lui Năstase au introdus miercuri, la Tribunalul Bucureşti, o cerere de contopire a pedepselor primite de clientul lor în dosarele cunoscute ca "Trofeul Calităţii" şi "Zambaccian".

În urma judecării acestei cereri, fostul premier ar putea primi un spor de pedeapsă, după contopirea efectivă a pedepselor.

Cazul va fi judecat potrivit prevederilor din noile coduri, cel penal şi cel de procedură penală, termenul stabilit pentru debutul dezbaterilor fiind în 3 februarie. Noile coduri intră în vigoare la 1 februarie.

Instanţa supremă i-a condamnat în 6 ianuarie, în dosarul Zambaccian, pe Adrian Năstase la patru ani de închisoare cu executare, pe soţia acestuia, Dana Năstase, la trei ani cu suspendare, iar pe Irina Jianu, la patru ani cu executare. Adrian Năstase a fost încarcerat, în seara acelei zile, la Penitenciarul Rahova.

Fostul premier ar putea să execute mai puţin de un an de închisoare, după condamnarea la patru ani în dosarul "Zambaccian", el putând cere eliberarea condiţionată după 16 luni, din care i-ar putea fi scăzute cele opt luni de detenţie din dosarul "Trofeul calităţii", arătau atunci avocaţii acestuia.

Ar rezulta, astfel, patru ani de închisoare, cu posibilitatea ca judecătorul care va analiza cererea de contopire a pedepselor să aplice, dacă va considera necesar, un spor de pedeapsă.

Dacă pedeapsa în urma contopirii va fi de patru ani (48 de luni), Năstase ar putea cere liberarea condiţionată după 16 luni. El are dreptul să ceară liberarea condiţionată după ispăşirea unei treimi din pedeapsă dat fiind că are peste 60 de ani, preciza pentru MEDIAFAX unul din avocaţii săi, Viorel Roş.

Ţinând cont că a executat deja opt luni de închisoare din pedeapsa de doi ani în dosarul "Trofeul calităţii", Năstase ar putea cere liberarea condiţionată după opt luni.

Avocatul Ion Cazacu arăta în schimb că nu este pregătit la acel moment să facă "calcule matematice" şi că doar un judecător de la Tribunalul Bucureşti poate stabili cu exactitate perioada pe care Năstase urmează să o petreacă în penitenciar ca urmare a condamnării în dosarul Zambaccian.

Fostul premier a fost acuzat în dosarul importurilor din China că, în perioada 2002 - 2004, în calitate de premier, ar fi primit, în mod direct şi prin intermediul soţiei sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 630.000 de euro la cursul de schimb 2002/2004. Aceste foloase constau în contravaloarea unor bunuri importate din China şi cheltuielile aferente acestor importuri, precum şi contravalorea unor lucrări efectuate la imobilele lui Năstase din localitatea Cornu şi din Bucureşti.

În 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, tot de instanţa supremă, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul "Trofeul calităţii". El a fost încarcerat în 26 iunie 2012 şi pus în libertate la 18 martie 2013, după ce Tribunalul Bucureşti a admis cererea lui de eliberare condiţionată.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ