Năstase continuă cu editorialele pe blog: Care au fost acuzațiile și cum au fost ele “probate” de procurori

| 15 ian, 2014
Adrian Năstase continuă să posteze pe blog din închisoare. În articolul de azi vorbeşte de acuzaţiile ce i s-au adus şi de modul cum acestea au fost probate în dosarul Zambaccian.

"În Dosarul Zambaccian, procurorii au formulat două acuzații: luare de mită, direct sau indirect, prin intermediul soției mele, de la Irina Jianu, fost inspector șef al I.S.C. și de la Ioan Păun, fost funcționar diplomatic al Ambasadei României în China (actualmente, se pare, director la fabrica de bere de la Sebeș, unde acționar principal este Octavian Crețu), constând în prestarea de servicii, privind asistența la achiziționarea unor bunuri din China, depozitarea acestora, plata unor cheltuieli de transport, pe parcurs intern și extern, cheltuieli privind indigenizarea acestora, respectiv taxe vamale și alte obligații fiscale, executarea unor lucrări de construcție și reparații la imobilele din Zambaccian, Christian Tell și Cornu, prin intermediul unor societăți comerciale românești (CONIMPULS, VERTCON și REGAL GLASS) controlate de Irina Jianu. Scopul mitei: păstrarea în funcție și asigurarea unui statut de autoritate Irinei Paula Jianu, în funcția pe care o avea precum și numirea în funcția de consul general al României la Shanghai și prelungirea misiunii diplomatice a lui Ioan Păun", scrie Adrian Năstase.

La fond, în unanimitate, cei trei judecători au considerat că aceste acuzații sunt neîntemeiate.

Mai departe acesta scrie: "Șantaj constând în amenințările făcute la adresa lui Ioan Păun prin intermediul denunțătorului Crețu Octavian (acționarul principal de la Borsec), amenințări având ca scop, să-l determine pe acesta să-și retracteze declarațiile date în calitate de învinuit, să revină la cele date, în calitate de martor și să nu predea organelor de urmărire penală documentele doveditoare ale presupuselor fapte de corupție.

Toate acuzațiile au făcut obiectul unui singur dosar (Dosar nr.8/P/2006) care, inițial a fost restituit Parchetului de ICCJ, pentru că se încălcaseră dispozițiile legii răspunderii ministeriale. Ulterior, el a fost disjuns în două dosare: Trofeul Calității și Zambaccian (termopanele)". El susţine că argumentele condamnării s-au făcut pe două înregistrări ambientale. " Acuzațiile principale au fost formulate de denunțători – Popa Cristina, Păun Ioan, Deju, care inițial au fost martori, apoi au fost puși sub învinuire și după aceea au “denunțat” faptele primind prin același act de trimitere în judecată soluții de scoatere de sub urmărire penală", spune Năstase.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ