Adrian Năstase face LUMINĂ în scandalul votului din Diaspora

| 23 noi, 2014

Problemele românilor din diaspora trebuie văzute cu mai o mare atenţie, dar, în acelaşi timp nu s-a explicat în campania electorală faptul că românii de acolo au putut munci în urma eliminării vizelor de către PSD, în anul 2002, a declarat duminică fostul premier Adrian Năstase.

"Cred că noi nu am reuşit să înţelegem un anumit lucru, nici nu am reuşit să explicăm faptul că zona de diaspora există în mare măsură pentru că în 2002 au fost eliminate de către PSD vizele pentru a circula în străinătate. Foarte mulţi dintre cei care lucrează în străinătate au putut să meargă acolo şi să lucreze pentru că finalizarea negocierilor şi acceptarea principiului libertăţii de mişcare şi intrarea în Uniunea European în 2007 le-a permis să facă acest lucru, dar tot în baza unor decizii şi acţiuni din partea PSD-ului. De ce după aceea nu au mai votat cu PSD-ul? Explicaţia după părerea mea este legată de o serie de elemente mult mai complexe", a spus Năstase cu prilejul lansării volumului "Cel două Românii".

În opinia acestuia, mulţi dintre români au plecat cu foarte multe speranţe şi la început probabil că doreau mai curând să se integreze complet în ţările respective. "Până la urmă, însă, au descoperit că ei au fost în mare măsură respinşi de acele comunităţi. Politicile antiimigraţie şi incertitudinile legate de locurile de muncă au început să-i apese, sentimentul de nemulţumire generat de faptul că şi-au lăsat familiile aici în ţară cu probleme, mai ales pentru cei bătrâni, cu dificultăţi pentru copii, au accelerat această frustrare care viza pe de o parte ţările în care trăiau, dar şi autorităţile în general. Şi atunci votul antisistem s-a extins din ţară şi la zonele externe. Aceste evoluţii nu au fost luate în analizele care s-au făcut. Cred însă că ele vor trebuie înţelese, privite într-un alt context, şi problema celor din diaspora, a votului lor în viitor, a relaţiei până la urmă dintre ei şi cei rămaşi acasă vor trebuie să fie reexaminate", a opinat fostul premier.

Citeşte şi: VADIM scoate colţii la Diasporă: “Au instalat un nepot de-al lui Hitler la Cotroceni”

Adrian Năstase a mai spus că s-a aflat în ultima perioadă în Germania, "pentru raţiuni ne-turistice", unde s-a întâlnit cu foarte mulţi români. "Au diferite tipuri de nemulţumire, care nu sunt neapărat de ordin politic, dar problemele lor ar trebui văzute într-adevăr cu mai multă atenţie. Şi este clar că nu s-a făcut suficient de mult pentru a înţelege problemele cu care se confruntă", a adăugat el.

Năstase a menţionat că nu vrea să intre într-o discuţie despre erorile campaniei electorale, "tocmai pentru a nu alimenta o bătălie, o dezbatere care va urma în PSD, pentru că nu doreşte să dea argumente unora dintre cei care caută neapărat vinovaţi".

În opinia fostului preşedinte PSD, ar fi fost nevoie de 3-4 proiecte importante politice, care să fie puse în discuţie, tocmai pentru a da o dimensiune mai puternică prezidenţială campaniei electorale a candidatului Victor Ponta, "nu atât pe elementele de guvernare".

El a reafirmat că un candidat la prezidenţiale trebuie să fie pro-român, nu pro-american sau pro-german sau pro-rus.

Citeşte şi: Adrian Năstase, PRIMA reacţie oficială după alegerile prezidenţiale

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

12 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
26 noi, 2014
CASANDRA
Cum isi pernite
acest puscarias,hot sa vorbesca in numele celor care au ales sa traiasca afara?Cum va permiteti voi sa- publicati tampennile????
24 noi, 2014
Jean Schuster
Cu ce drept vorbesti in numele .........?
Ca si puscarias tu nu ai avea dreptul sa dai din fleanca ta de infractor
tu esti cacat in fata romanilor de pretudindeni tu ca poponar si diarie imprastiata, mai ai curaj sa latri? CUTINE NU S-A TERMINAT INCA SI CU MATUSA TAMARA: NOI NU TE-AM UITAT JIGODIE COMUNISTA!!!
23 noi, 2014
Kardoian
UN LANT DE MINCIUNI
Un lanţ de minciuni comice şi triste în acelaşi timp, ornamente din pene şi... mult fum.

Acest om ipocrit este "încremenit în proiect" şi vorbeşte mult şi vag. Nu spune aproape nimic înafara unor judecăţi comune şi FOARTE PARŢIALE. Majoritatea sunt propagate din unghiul "interesului de clasă" -- CLASA LUI, DE CIOCOI bolşevici! Să-i ţineţi isonul, boierul plăteşte! CE LUMINĂ FACE aici d-l Năstase??! Singurul adevăr rostit aici este că proiectele POLITICE, de ţară, au fost substituite cu cele GUVERNAMENTALE... O nimica toată, fiind "alegeri prezidenţiale", nu?

D-l Năstase nu merită atenţia pe care în mod interesat i-o acordaţi. Dar e pe linia partizanatului vostru politic... Sunteţi nişte partizani!! Tastatura este mitraliera dumneavoastră. Serverul de NET este mortiera calibrată pentru DETURNAREA CONŞTIINŢELOR celor ce vor să-şi limpezească dilemele. Nu vă merge, ne-am prins deja.
23 noi, 2014
Kardoian
DOVEZI ALE IPOCRIZIEI
DOVEZI ALE MINCIUNII ŞI IPOCRIZIEI d-lui Năstase:

- "Problemele românilor din diaspora trebuie văzute cu mai o mare atenţie..." - trebuie, dar până acum NU au fost văzute cu nici un fel de atenţie... Oare de ce?

- "...datorită eliminării vizelor de către PSD" - chiar partidul le-a eliminat ??!!!! Sau statele europene care le impuneau până atunci pentru toate ţările "blocului estic"?

- "noi nu am reuşit să înţelegem un anumit lucru" - ce o fi aşa greu de înţeles de nu aţi reuşit? Măcar aţi încercat, ca să puteţi spune că NU AŢI REUŞIT? Ce pânză de păianjen aţi avut peste ochi?

- "De ce după aceea nu au mai votat cu PSD-ul?" se miră fostul premier, ieşit recent din detenţie. Câtă nerecunoştinţă la diasporeni, câtă ignoranţă! Uite, muşcă mâna care le-a deschis poarta!...

- "votul antisistem s-a extins din ţară şi la [cei din] zonele externe" - Poate vreţi să ziceţi "Vot antisistem PSD", nu?!... Antifurt, anti-totalitar, anti-clan.

- Evoluţiile din românilor din străinătate trebuie "înţelese, privite, reexaminate"?? Atât doar? Şi reglat tirul, nu jugulate cauzele rupturii lor de PSD, aşa-i ?!


- "erorile campaniei electorale" - erorile sunt "ale campaniei", desigur, şi nu STRUCTURALE, de mentalitate, de strategie?! Eroarea este în capetele anchilozate, în metodele partidului-stat nereformat, din trecut, cu reflexe totalitare.

Fostul nostru Prim-ministru este o persoană, specialist în drept constituţional, decăzută din funcţii şi drepturi cetăţeneşti pentru 3 ani. Un fost condamnat pentru infracţiuni de drept comun, pe care îl scoateţi în faţă obsedant, pe post de GURU (4 articole, doar astăzi!). Nu vă merge, ne-am prins deja.
23 noi, 2014
Marin
Hotul ne arata el adevarul
Adrian Nastase,mason,hot,mincinos,puscarias,vrea sa lumineze poporul cu privire la romanii din diaspora.-Cine l-a scos din puscarie cand a vandut industria tarii si copiii nostrii au plecat slugi la alte popoare? Dece nu e judecat si condamnat impreuna cu seful lui?

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ