Alimentele banale care te ajută să te relaxezi şi să priveşti viaţa mai optimist
Triptofanul, un compus regăsit în ouă, dar şi în ciocolată, carne roşie, spanac, banane şi carne de curcan, sporeşte sentimentul de încredere în ceilalţi, potrivit rezultatelor unui studiu efectuat de cercetătorii de la Universitatea din Leiden, informează dailymail.co.uk.
Cercetătorii olandezi au efectuat un experiment în cadrul căruia au rugat câţiva voluntari să se împartă în grupe de câte doi şi să ia parte la un joc al încrederii.
În timpul jocului, câte un membru din fiecare grup primeşte o sumă de bani şi i se oferă posibilitatea să dea o parte din ea partenerului. Jocul prevede ca suma oferită să se tripleze, moment în care persoana împrumutată va restitui banii primiţi iniţial.
Jocul este considerat un mod de evaluare a încrederii, deoarece primul jucător poate avea o situaţie mult mai bună, dar numai dacă are suficientă încredere în al doilea jucător încât să îi ofere la început o sumă mare de bani.
Participanţii la experiment au primit suc de portocale, iar, în jumătate dintre cazuri, în suc s-a adăugat triptofan.
Jucătorii care au băut suc de portocale cu triptofan au oferit perechilor lor aproape cu 40% mai mulţi bani, potrivit rezultatelor studiului publicat în revista Psychological Science.
"Încrederea interpersonală este un element esenţial al vieţii sociale şi al comportamentului de cooperare (...). Suplimentarea aportului de triptofan şi consumarea alimentelor care conţin triptofan promovează încrederea interpersonală într-un mod accesibil, eficient şi sănătos", au afirmat cercetătorii olandezi în studiul respectiv.
Triptofanul se formează în organism în timpul digerării unor proteine şi este un element de construcţie a serotoninei, hormonul «stării de bine» din creier. Este, de asemenea, un sedativ natural, ceea ce explică starea de somnolenţă după o masă cu multă friptură de curcan.