Alina Gorghiu apare în dosarul lui Mihail Vlasov: Iniţiativă legislativă după dictare. Reacţia copreşedintelui PNL

| 15 iun, 15:09

Alina Gorghiu se numără printre iniţiatorii unui proiect de lege prin care Mihail Vlasov a încercat să treacă Registrul Comerţului din subordinea Ministerului Justiţiei în subordinea Camerei de Comerţ, pe care o conducea. Legea a căzut la vot în plen, în cele din urmă. Informaţiile reies din dosarul în care Vlasov a fost deja trimis în judcată.

UPDATE. Alina Gorghiu a reacţionat pe Facebook la informaţiile apărute în presă. Ea nuanţează că a fost la DNA în calitate de martor şi că nu are legătură cu faptele din dosar.

"Informațiile apărute în presă din rechizitoriul DNA demonstrează că nu am nicio calitate în dosarul Registrului Comerțului, alta decât aceea de martor. Cu această ocazie, propaganda PSD rămâne fără una dintre direcțiile de manipulare și dezinformare. Nu am nicio legătură cu vreo faptă imputată cuiva din acest dosar, am dat lămuriri în calitate de martor, ca unul dintre inițiatorii unui proiect legislativ.

Sunt convinsă că insinuările vor continua însă. Pentru cei care se prefac că nu înțeleg, le explic, în avans, că, în orice sistem juridic, calitatea de martor nu are nimic incriminator, chiar dimpotrivă. Nu același lucru l-aș putea spune despre cei care sunt învinuiți pentru fapte de corupție, care refuză să dea declarații și pleacă în Turcia pentru a se opera.

Orice altă interpretare cu privire la implicarea numelui meu în acest dosar este de natură a-mi prejudicia imaginea și voi acționa, ca orice om de bună credință, în justiție", a Scris Alina Gorghiu pe Facebook.

Citeşte şi: RADU BANCIU îi atacă pe VASILE BLAGA şi ALINA GORGHIU: "Sunteţi nuli amândoi"

Numele copreşedintelui PNL Alina Gorghiu apare în dosarul în care a fost trimis în judecată fostul preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrii, Mihail Vlasov. Gorghiu a fost audiată în februarie la DNA în acest dosar, când, potrivit procurorilor, a povestit cum a ajuns să se numere printre iniţiatorii unei legi prin care se urmărea scoaterea Registrului Comerţului de sub autoritatea Ministerului Justiţiei şi trecerea sub autoritatea Camerei de Comerţ.

"La data de 17.02.2015, martora Gorghiu Alina-Ştefania, deputat în Parlamentul României şi arbitru în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional a declarat, că, la începutul anului 2013, a fost contactată de către deputatul Florin Iordache care i-a solicitat să semneze propunerea legislativă privind registratorii comerciali şi activitatea de înregistrare în Registrul Comerţului. Martora declară că nu şi-a pus problema cine a redactat acest proiect de lege, însă arată că acesta era un proiect asumat de formaţiunea politică din care face parte. Alina Gorghiu arată că nu a purtat discuţii cu deputatul Mircea Grosaru asupra acestei iniţiative legislative, însă s-a întâlnit cu acesta la Curtea de Arbitraj şi a presupus că a fost numit arbitru", se arată în dosar.

Într-adevăr, numele Alinei Gorghiu apare printre iniţiatorii proiectului legislativ, care în final a fost respins prin vot în plen (Vezi foto).

"Mihail Vlasov a depus o muncă asiduă pentru influenţarea unor parlamentari din toată sfera politică în vederea semnării şi susţinerii respectivei iniţiative legislative. În special, influenţa s-a exercitat asupra parlamentarilor care au avut calitatea de arbitri în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional: Florin Iordache, Alina Gorghiu şi Aurel Vainer", au mai notat procurorii.

Citeşte şi: MIHAIL VLASOV a fost trimis în judecată

Iniţiativa legislativă a obţinut o serie de avize negative, inclusv de la Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor, din care face parte şi Alina Gorghiu. În cele din urmă, proiectul a fost respins definitiv prin vot în plenul Camerei. Miza financiară era uriaşă, având în vedere că, acuză procurorii, Mihai Vlasov urmărea să controleze prin preluarea Registrului Comerţului toate taxele încasate de la societăţile comerciale din România.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

2 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
15 iun, 15:52
Mihai
Loc de munca
Dacă îţi doreşti sincer să câştigi bani mai mulţi decât la ora actuală, primul lucru pe care trebuie să-l faci este să înveţi să acorzi mult mai puţină atenţie lucrurilor pe care le spun sau le fac cei din jurul tău şi mult mai multă atenţie "micuţei voci" care îţi vorbeşte în sinea ta. Asta scrie celebrul Bob Proctor în cartea ”Te-ai născut bogat”. Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteți mesajul PROIECT la adresa de email [email protected]
15 iun, 15:14
Palada Pufulet
te-ai luat cu Alina si ai uitat de Victor?
rechizitoriu lui Vlasov:
1.Ponta este mare coarda,in sens bun
2.e dibaci
3.nu e prostanac

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ