Alina Gorghiu, despre legea votului prin corespondență: Liviu Dragnea dezinformează
Copreședintele PNL Alina Gorghiu critică declarația președintelui PSD, Liviu Dragnea, cu privire la faptul că legea votului prin corespondență nu ar fi fost adoptată din cauza liberalilor și afirmă că acesta dezinformează.
"De îndată ce s-a oficializat în scaunul de șef al PSD, dl Dragnea pare a fi preluat de la fostul lider al partidului obiceiul de a dezinforma, cu seninătatea pe care doar la Victor Ponta am mai văzut-o. Domnia sa pretinde că legea votului prin corespondență nu a fost adoptată din vina PNL", a scris Alina Gorghiu, marți, pe Facebook.
Ea îi amintește lui Dragnea de proiectul PNL privind legea votului prin corespondență, depus în Parlament în luna martie a acestui an, și precizează că liberalii au solicitat partidelor să se mobilizeze pentru a adopta legea până la 1 noiembrie, "în timp ce PSD a anunțat chiar zilele trecute că intenționează să amâne votul pentru februarie, anul viitor".
"Îi mai semnalez dlui Dragnea și un miracol parlamentar: dacă proiectul PNL, care facilitează un drept fundamental, este blocat în Parlament de șapte luni, legea inițiată recent de domnia sa, cu scopul evident de a îngrădi libertatea de exprimare, a avut un parcurs 'pe repede înainte' în Parlament. Constat, din păcate, că minciuna și aroganța sunt criterii de promovare în PSD. În alegeri, însă, electoratul le-a taxat dur de fiecare dată", conchide Gorghiu.
Liderul PSD, Liviu Dragnea, a susţinut, marţi, că liberalii nu au vrut niciodată "să facă" legea votului prin corespondenţă, în opinia sa acest lucru fiind dovedit de faptul că au renunțat la șefia comisiei parlamentare pentru codul electoral și nu au făcut o nouă numire atunci când Mihai Voicu a demisionat.
"Părerea noastră este că liberalii niciodată nu au vrut să facă acest proiect de lege și, în loc să participe la această comisie (Comisia pentru cod electoral — n.r.), în loc să desemneze un om și să finalizăm totuși această lege, au preferat să poarte banderole pe braț. Le spun în continuare colegilor de la PNL că dorim un dialog, dar nu vom bloca inițiativele importante la care dumnealor nu vor să participe. Prima opțiune a noastră este să lucrăm împreună, a doua opțiune, dacă doresc să întârzie finalizarea unor proiecte importante, le vom adopta noi și le vom finaliza", a declarat Dragnea, la Palatul Parlamentului.