Altul la rând. DNA cere arestarea deputatului Teodorescu, cercetat în dosarul Alina Bica

| 24 noi, 2014

Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) va cere Camerei Deputaţilor aviz pentru arestarea preventivă a deputatului PDL Florin Cătălin Teodorescu, cercetat în dosarul fostei şefe a DIICOT, Alina Bica, privind o despăgubire ilegală făcută de ANRP, au declarat surse judiciare.

Teodorescu a părăsit, cu puţin timp în urmă, sediul DNA, unde s-a prezentat pentru a-i fi aduse la cunoştinţă învinuirile.

Deputatul este acuzat de abuz în serviciu, după ce a făcut parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP, care, în 2011, a acordat o despăgubire de 377.282.300 de lei pentru un teren din Capitală supraevaluat cu 263.327.559 lei (echivalentul a 62.548.113 euro).

Luni, mai este audiată de DNA Crinuţa Dumitrean, fosta şefă a ANRP, care a făcut şi ea parte din comisie.

Tot de abuz în serviciu sunt acuzaţi şi ceilalţi foşti membri ai comisiei: fosta şefă a DIICOT Alina Bica, Lăcrămioara Alexandru, Dragoş Bogdan, fost vicepreşedinte al ANAF, toţi fiind arestaţi preventiv, Oana Vasilescu, în prezent reţinută, deputatul UDMR Marko Attila, pentru arestarea căruia procurorii au cerut de asemenea aviz la Camera Deputaţilor, şi Sergiu Diacomatu, fost membru PMP, numit în ianuarie preşedintele PNL Sector 1, în cazul căruia procurorii anticorupţie au dispus măsura controlului judiciar.

Cel care a evaluat terenul de 13 hectare din zona Plumbuita, supraevaluat cu peste 62 de milioane de euro, expertul evaluator Emil Nuţiu, a fost şi el arestat preventiv, sub aceeaşi acuzaţie de abuz în serviciu.

Omul de afaceri Gheorghe Stelian, beneficiar al despăgubirii pentru terenul supraevaluat, este cercetat sub control judiciar.

Măsurile preventive dispuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pot fi contestate la aceeaşi instanţă.

Gheorghe Stelian, susţin anchetatorii, ar fi împărţit cu alţi trei oameni de afaceri cei 62 de milioane de euro - prejudiciul în urma despăgubirii plătite pentru terenul supraevaluat.

Stelian, zis Stelu, este cunoscut pentru mai multe afaceri cu imobiliare. De la el ar fi cumpărat Elena Udrea, în 2006, un teren în zona Floreasca din Bucureşti, pentru a construi locuinţe. Totodată, Udrea a mai cumpărat un teren pe malul lacului Griviţa, tot pentru un proiect imobiliar, după ce a făcut un credit de 3,3 milioane de euro la BRD. Proiectul neavând succes, Udrea a vândut terenul şi creditul lui Alexandru Faur, partener de afaceri al lui Stelian.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ