DNA loveşte din nou! Urmează o arestare la nivel înalt în UDMR

| 25 noi, 2014

Procurorul general Tiberiu Niţu a transmis ministrului Justiţiei referatul DNA pentru a solicita încuviinţarea arestării preventive a deputaţilor Cătălin Teodorescu şi Marko Attila, acuzaţi de abuz în serviciu în dosarul în care este implicată şi fosta şefă a DIICOT Alina Bica.

Deputatul PDL Cătălin Teodorescu a fost pus sub acuzare luni, în timp ce deputatul UDMR Marko Attila a fost anunţat că este urmărit penal pe 21 noiembrie.

Cei doi au făcut parte, alături de Crinuţa Dumitrean (fost preşedinte al ANRP), Alina Bica, Remus Baciu, Oana Vasilescu, Lăcrămioara Alexandru, Sergiu Diacomatu şi Dragoş Bogdan, din comisia care în martie 2011 a aprobat să i se plătească omului de afaceri Stelian Gheorghe suma de 377.282.300 lei, reprezentând despăgubiri pentru un teren de 13,0535 ha, situat în Bucureşti, zona Plumbuita, deşi, în realitate, acel teren valora mult mai puţin.

DNA arată că, la data de 15 martie 2011, membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP, prin exercitarea abuzivă a atribuţiilor de serviciu, au aprobat, în unanimitate, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Emil Nuţiu, prin care a fost stabilită valoarea de 377.282.300 lei pentru un teren în suprafaţă de 13 hectare, situat în Bucureşti, prin supraevaluarea acestuia, ceea ce a condus la un prejudiciu de 263.327.559 lei, (echivalentul a 62.548.113 euro, reprezentând supraevaluarea), concomitent cu obţinerea unor foloase necuvenite pentru beneficiarii drepturilor litigioase.

Membrii comisiei, luând la cunoştinţă de concluziile raportului de evaluare a terenului, puteau constata că expertul a folosit, în cadrul metodei comparaţiei vânzărilor, variabile (terenuri) care nu erau asemănătoare cu terenul supus evaluării, din punct de vedere al suprafeţei, locului amplasării şi datei evaluării, susţine sursa citată.

Aprobarea raportului de evaluare întocmit de expert, corespunzător dosarului nr. 22714/FFCC, de către membrii comisiei, s-a făcut cu încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. 7 din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, care prevăd că, în baza raportului de evaluare, Comisia Centrală va proceda fie la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire, fie la trimiterea dosarului spre reevaluare, indică procurorii.

Potrivit DNA, membrii Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au realizat faptul că valoarea terenului era supraevaluată, aspect care reiese şi din faptul că, în şedinţa din 24 februarie 2011, când dosarul nr. 22714/FFCC mai fusese analizat, s-a dispus amânarea luării unei decizii pentru următoarea şedinţă, fiind solicitată participarea evaluatorului şi întocmirea unui scurt istoric al dosarului.

Pe 22 noiembrie, Alina Bica, Lăcrimioara Alexandru şi Dragoş Bogdan, foşti membri ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP, precum şi evaluatorul Emil Nuţiu, au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile.

Cine este Elena Giorgiana Hosu, înlocuitoarea Alinei Bica la conducerea DIICOT

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ