Americanii au preluat oficial conducerea bazei de la Deveselu

| 10 oct, 2014

Contraamiralul John Scorby, comandantul Forţelor Navale pentru regiunea Africa şi Asia de Sud-Vest a preluat comanda bazei de la Unitatea de Sprijin a Forţelor Navale (NSF) de la Deveselu, din România.

"Ceremonia de astăzi este un punct de referinţă, întrucât sporim capacitatea de apărare împotriva rachetelor balistice în Europa”, a spus Scorby. „Colaborarea strânsă, continuă, cu partenerii noştri români demonstrează cât de vitali sunt aliaţii noştri europeni în construirea sistemului global de apărare antirachetă al NATO.”

Această ceremonie are loc după ce în octombrie 2013 s-a dat startul oficial al lucrărilor de construcţie ale amplasamentului. Unitatea de Sprijin a Forţelor Navale urmează să devină complet operaţională la sfârşitul anului 2015.

Căpitanul Bill Garren preluat comanda Unităţii de Sprijin a Forţelor Navale de la Deveselu.

"Este o onoare să mă aflu aici şi să am prilejul să lucrez cu această echipă internaţională de profesionişti dedicaţi care construiesc viitorul apărării antirachetă în Europa”, a spus Garren. „Mai avem mult de lucru, dar succesul nostru viitor se află în mâinile membrilor acestei extraordinare echipe americano-române. Aşadar avem tot ce ne trebuie pentru a excela.”

Sistemul terestru de apărare antirachetă din România va fi aproape identic cu cel folosit pe distrugătoarele şi crucişătoarele cu capacităţi antirachetă Aegis ale Forţelor Navale. Sistemul este conceput pentru a detecta, urmări, acţiona împotriva şi a distruge în zbor rachete balistice.

Unitatea de Sprijin a Forţelor Navale ocupă aproape 174 de hectare. Amplasamentul va consta dintr-un sistem radar şi sistemul de comandă, control şi comunicaţii aferent. Separat, va găzdui mai multe module de lansare care conţin sisteme de interceptare SM-3, iar personalul va fi reprezentat de circa 200 de militari, angajaţi civili şi personal contractant.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ