Americanii, satisfăcuți de reacția Guvernului, deși "căpitanul" Băsescu a părăsit nava

Însărcinatul cu afaceri al ambasadei SUA la Bucureşti, Duane Butcher, a transmis un semnal extrem de important când a menționat cât de încurajator este pentru SUA, ca ţară care a inițiat sancţiunile aplicate Rusiei, să constate că aceste de sancţiuni sunt luate în serios și consecințe palpabile și impact, după ce prin intervenția premierului Victor Ponta nu a fost permis tranzitarea spațiul aerian românesc de către vicepremierul rus Dmitri Rogozin.

La finalul celui de-al doilea război mondial, se spune că un atașat militar american scria în raportul trimis acasă că sovieticii nu vor reuși comunizarea Balcanilor, în opinia sa fiind mult mai probabilă balcanizarea comunismului. Dincolo de latura anecdotică, aceasta este o realitate tristă care atârnă ca un blestem asupra acestui colț de Europă.

Am fost mereu percepuți ca națiunea lui ”merge și așa”, echivalentul european al sud-americanului ”mañana , mañana ”. Ce nu a grevat definitiv stufărișul birocrației atotprezente, a dat de gard adeseori incapacitatea noastră de a lua în serios, a lupta și a muri dacă trebuie pentru niște principii. A devenit un loc comun printre istoricii autohtoni mai îndrăzneți numărarea trădărilor istorice din istoria națională.

Remarca americanului atârnă foarte greu din acest punct de vedere și creionează un alt orizont de așteptare de la țara noastră. Cum, necum, suntem o țară de frontieră a Europei unite și a NATO, exact când la frontiere s-a ivit spectrul urât al războiului. Este esențial să dovedim în aceste condiții că suntem membrii serioși atât ai structurilor europene, cât și ai organizației nord-atlantice. Nu vom fi o povară ci un partener de nădejde, militar și nu numai, care merită sprijinit și apărat la nevoie.

Dincolo de aprecierea și semnalul pozitiv transmis de Butcher, am face însă bine să ne păstrăm luciditatea: a fost cât pe aici să ne facem, pentru a câta oară, de râs. Cu un președinte plecat hai-hui, cu o clasă politică dezbinată (dovadă că-l bălăcăresc chiar pe premierul care ne-a salvat obrazul în acea situație dificilă), cu un vecin ce se clatină sub agresiunea externă de la Răsărit, România trebuie să-și evalueze rapid forțele, să-și pună ordine în structurile militare și politice și să dea definitiv uitării atmosfera de perpetuă operetă și cabaret politic balcanic.

Traian Băsescu este pe ultima sută de metri a mandatului său. Nu este nicio dramă pentru nimeni dacă estimează că este mai importantă o campanie electorală decât îndatoririle de președinte. Dar se impune, mai ales din partea unui om cu formație militară, să-și analizeze cu luciditate maximă prioritățile și limitele și să-și depună demisia dacă nu vrea sau nu poate să-și îndeplinească obligațiile constrângătoare.

Ce s-ar fi întâmplat cu România dacă situația de criză provocată cu bună știință de vicepremierul Rogozin ar fi degenerat? De cât timp estimează Traian Băsescu că are nevoie ca să se dezmeticească și să-și intre în rolul său, de președinte? Când România este amenințată, retorica și argumentele de tip electoral, oricât de eficiente la urne, devin irelevante. Când ai un călcâi atât de vulnerabil precum cel reprezentat de activitatea neconstituțională în slujba PMP, o minimă onoare ofițerească îți cere să-ți asumi vina și să faci pasul în spate necesar pentru ca cineva mai capabil să preia atribuțiile.

Căpitanul Băsescu a părăsit corabia, cui revine răspunderea? Căci în mass media aservită intereselor electorale ale Palatului Cotroceni am citit că vina i-ar reveni ”secundului”, care de fapt a cârmit-o în ultima clipă. Poate că onoarea și constrângerile specifice unui căpitan de vas au devenit de-a lungul anilor o amintire prea vagă pentru președinte. Poate că Traian Băsescu a intuit corect și nu mai este căpitanul de care este nevoie în astfel de situații limită ci doar un moșier oarecare din județul Călărași. Nu este nicio rușine, oamenii obosesc, îmbătrânesc și ies la pensie. Este o perspectivă infinit mai bună și mai acceptabilă pentru noi toți, decât o Românie ajunsă sat fără câini, la disprețul aliaților și Europei.