Ana Blandiana, despre Corneliu Coposu: Pare un paradox, dar este cel mai optimist om pe care l-am cunoscut

'Cred că dacă mă întrebaţi ce pot să spun cel mai senzaţional despre el, o să vă spun că a fost cel mai optimist om pe care l-am cunoscut. Pare un paradox, pare o aberaţie pentru un om care a stat 17 ani în închisoare. Avea o perspectivă de-a dreptul luminoasă asupra istoriei. Paradoxal, era luminoasă şi în acelaşi timp era distantă, adică avea el, care era şeful unui partid, avea un fel de a nu se amesteca, de a spune: 'istoria merge înainte, iar istoria ştie ea ce face'. A fost în acelaşi timp singurul om, dar efectiv singurul om pe care l-am auzit spunând, şi era clar că e adevărat ce spune, că nu inventează, că a fost întotdeauna convins că nu va muri înainte să se termine comunismul, unor oameni ca mine, cărora ni se părea de neînchipuit', a declarat marţi, la Zalău, Ana Blandiana, preşedintele Fundaţiei Academia Civică, cu ocazia vernisajului expoziţiei 'Canalul Dunăre - Marea Neagră. Un cimitir programat'.

Expoziţia a fost realizată de Fundaţia Academia Civică, ca parte a manifestărilor dedicate împlinirii a 100 de ani de la naşterea lui Corneliu Coposu, şi el deţinut politic la Canal, la evenimentul de la Zalău fiind prezent şi Romulus Rusan, directorul ştiinţific al fundaţiei.

'Este o expoziţie în care se vede una din cele 26 de etape ale detenţiei marelui politician, şi anume la Canal. Corneliu Coposu a trecut prin toate centrele de anchetă, de triaj, de muncă şi de închisoare, de-a lungul celor 17 ani şi jumătate cât a pătimit după arestarea din iulie 1947, odată cu Iuliu Maniu şi cu lotul Partidului Naţional Ţărănesc. Ne ocupăm în mod special de fişele care i se făceau pe şantier de către turnătorii introduşi în baraca unde locuia, împreună cu prietenul său de-o viaţă, prinţul Ghica. (...) Canalul a fost o muncă forţată în vederea distrugerii oricărei urme de reacţiune în cadrul societăţii româneşti', a precizat Romulus Rusan.

Acesta a adăugat că forţa fizică a lui Corneliu Coposu l-a ajutat să supravieţuiască perioadei când a lucrat la Canal.

Construirea Canalului a început în 1949, autorităţile comuniste ale vremii afirmând că acesta va asigura : ''transportul cel mai eftin şi mai scurt spre Marea Neagră'. Primul proiect de construcţie din perioada comunistă urmărea talvegul văii Carasu până în zona Poarta Albă, iar în continuare Valea Nazarcea.

La acest canal au lucrat în permanenţă 50.000 de oameni, deţinuţi de drept comun şi deţinuţi politici, adversarii regimului fiind obligaţi să sape cu mâinile goale, în condiţii aspre specifice climei din Dobrogea. Totodată, această acţiune de reprimare a răpit peste 2.000 de vieţi, Canalul ajungând locul unor tragedii umane. În 1953, după patru ani în care se realizaseră doar câţiva kilometri la Canalul Dunăre-Midia, activitatea este oprită, la câteva luni după moartea lui Stalin, susţinător al proiectului.