ANI verifică averea preşedintelui CJ Mehedinţi, Adrian Duicu

| 02 apr, 2014

Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a declanşat procedura de verificare a modului în care preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu, şi-a dobândit averea, acesta fiind vizat şi de o anchetă a Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru fapte de corupţie, potrivit unor surse din Agenţie.

În ultima declaraţie de avere, depusă în iunie 2013, Adrian Duicu a menţionat un teren intravilan de 1.300 mp în municipiul Orşova, dobândit prin concesiune, precum şi o casă de 200 mp în acelaşi oraş.

Nu este pentru prima oară când Adrian Duicu se află în vizorul ANI.

Astfel, în mai 2012, ANI a stabilit că Ioan Adrian Duicu, la acea vreme consilier judeţean în Mehedinţi, a încălcat regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, după ce a participat la deliberarea şi adoptarea Hotărârilor Consiliului Judeţean Mehedinţi nr. 48/28.10.2008, prin care se aproba închirierea unui teren în suprafaţă de 250 mp, situat în incinta Spitalului Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin, către SC Romrad-RMN SRL şi nr. 104/31.08.2009, prin care se aproba vânzarea a două corpuri de proprietate din municipiul Drobeta Turnu Severin către aceeaşi firmă, unde Duicu deţinea calitatea de asociat.

Miercuri, procurorii DNA au efectuat mai multe percheziţii la sediile unor instituţii publice, societăţi comerciale şi proprietăţi aparţinând unor reprezentanţi ai administraţiei judeţene din Mehedinţi iar surse apropiate anchetei au declarat pentru AGERPRES că suspecţi în acest caz sunt şeful IPJ Mehedinţi şi preşedintele Consiliului Judeţean Mehedinţi, Adrian Duicu.

Anchetatorii susţin că, în perioada 2012-2013 şi în cursul lunii ianuarie 2014, folosindu-se de influenţa conferită de funcţiile publice deţinute, cei doi au determinat funcţionari din cadrul unor instituţii de interes public din judeţul Mehedinţi să îndeplinească acte de serviciu în favoarea intereselor personale ale celor doi sau ale apropiaţilor (rude şi patroni de societăţi comerciale de la care obţineau în schimb direct sau indirect foloase necuvenite).

Aceste influenţe au fost exercitate pentru: numiri şi menţineri în funcţii de conducere la unele instituţii publice sau numiri ale unor apropiaţi în funcţii de conducere; aprobarea scoaterii din domeniul public şi concesionarea către apropiaţi la un preţ 'convenabil' de suprafeţe de teren intravilan situate în centrul municipiului Orşova (în condiţiile în care erau înscrise în cartea funciară a localităţii Orşova ca aparţinând domeniului public al statului român şi astfel nu puteau fi trecute în domeniul privat şi nici concesionate); determinarea unor funcţionari de la Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate Mehedinţi să deconteze către anumite societăţi comerciale servicii medicale presupus neefectuate.

De asemenea, au fost exercitate influenţe pentru: determinarea unor agenţi economici din judeţul Mehedinţi să încheie contracte de publicitate sau sponsorizare, în condiţii favorabile unui post de televiziune local; permiterea unor persoane neautorizate să aibă acces la informaţii care la acel moment nu erau destinate publicităţii, astfel încât anumiţi agenţi economici să obţină folos necuvenit şi condiţii financiare avantajoase şi împiedicarea altor agenţi economici să participe la o licitaţie publică; dezavantajarea autorităţii publice contractante (Spitalul Judeţean de Urgenţă Drobeta Turnu Severin, instituţia publică beneficiară a bunurilor ce aveau să fie dobândite prin achiziţie publică); avantajarea unei anumite persoane prin furnizarea subiectelor la un concurs pentru ocuparea unei funcţii de şef serviciu la Consiliul Judeţean Mehedinţi, în detrimentul altor persoane.

loading...

Ştirile orei

ECONOMICA.NET

DAILYBUSINESS.RO

STIRIDESPORT.RO

ROMANIATV.NET

1 Comentarii
Adauga un comentariu nou
COMENTARIU NOU
Login
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
02 apr, 2014
Groparii lu ponta
Dumnezeu nu va iarta Hotilor! Pa ei Domn presedite.
panaramelor!!! Furati pan va ia drak si faceti-va legi ca sa nu va mai judece nimeni. Nimic sa nu patiti si sa dati inapoi ce ati furat! Daca faceati asa ceva in China erati pusi la zid si-npuscati pe loc.
Cat de josnic poate sa fie ponta si psd-ul care INCA si-acum spune ca Romanii...aia 7,4 milioane prinsi in mreaja antenelor lui voiculescu si ghita sunt de-acord cu ei si cu legile lor! Inconstientilor cat mai lasati pe usl-asii astia sa ne jupoaie si sa ne batjocoreasca in numele vostru????
Voi nu vedeti ca de cand au incalecat tara numai biruri pentru romanii de rand si legi pentru ei si hoti lor au facut! Ati castigat voi ceva in afara de minciuna, dezinformare si manipulare ordinara care nu tine nici de foame nici de cald..mai treziti-va oameni buni macar in al 12-lea ceas pana cand nu ne omoara nebunii astia cu zile.
In ce tara civilizata sa mai auzit asa ceva pana acum? Sa furi milioane de dolari … euro si LEGEA sa nu-ti faca nimic! HOTU-I HOT si TREBUIE PEDEPSIT!!! CU ATAT MAI MULT DACA-I PRESEDINTE DE TARA ,PARLAMENTAR SAU PRIMAR. ASTIA TOTI SUNT PLATITI DIN BANI PUBLICI, BANI STRANSI DIN TAXE SI IMPOZITE DE LA TOTI ROMANII. CEI MAI MULTI SARACI. PAI VOUA NU VA IESTE RUSINE…NU VA ESTE FRICA MACAR DE DUMNEZEU LA CATA BASCALIE SI MISTO FACETI DE ROMANII DE RAND???

ARTICOLE PE ACEEAŞI TEMĂ