Antonescu amenințat de propriii subalterni – totul sau nimic!
Nesigur de accesul la președinția României, Crin Antonescu nu mai este sigur nici pe președinția partidului său, suflându-i-se ușor în ceafă, vântul schimbării.
Crin Antonescu pare să fie în aceste zile din ce în ce mai singur. Ceea ce, pentru un candidat la președinție, poate părea un pic ciudat. Cel care se pregătește de atâta vreme să acceadă la cea mai înaltă funcție în stat riscă să facă acest lucru mult timp de acum înainte: să continue să se pregătească.
Pentru cineva care ar trebui să fie preocupat să adune cât mai multă energie pozitivă în jurul său, Crin Antonescu reușeste în ultima perioadă să enerveze pe toată lumea. Mai întâi pe cei de la PSD, prin atacurile constante la adresa partenerilor de alianță. Apoi, electoratul său - prin apropierea vădita față de Traian Băsescu. Nu în ultimul rând, Crin Antonescu a reusit să strice relațiile și cu Partidul Conservator, muribunda ACD trăind în continuare doar pe hârtie. În condițiile în care cei de la PC s-au declarat solidari față de premierul Victor Ponta și de PSD, putem afirma că președintele liberalilor a reușit astfel performanța de a transforma PNL în postura unui partid marginalizat în cadrul USL.
Mai nou însă, Antonescu nu mai pare atât de sigur nici de sprijinul în propriul său partid. Lideri din teritoriu ai PNL au răspuns negativ la amenințările lui Antonescu de rupere a USL și de scoatere a PNL-ului de la guvernare. Totodată, aceștia au transmis semnale prin care își manifestau dorința ca PNL să rămână la guvernare alături de PSD. De asemenea, există lideri și miniștri PNL care s-au delimitat de vendeta lui Crin Antonescu, apreciind buna colaborare pe care o au cu premierul Ponta. Apropierea unor miniștri precum Daniel Chițoiu, Andrei Gerea sau Ramona Mănescu față de Victor Ponta, cât și aprecierile pozitive ale lui Călin-Popescu Tăriceanu la adresa actualului premier nu fac decât să-l izoleze și mai mult pe Crin Antonescu.
Nesigur de accesul la președinția României, Antonescu nu mai este sigur nici pe președinția partidului său, vântul schimbării suflându-i ușor în ceafă. Zilele trecute, preşedintele filialei Botoşani a PNL, Florin Ţurcanu, a declarat că liderul PNL va părăsi conducerea partidului în cazul în care acesta nu va reuși să câștige alegerile prezidențiale. “La el este tot sau nimic. Dacă nu câştigi, te schimbă, că aşa este viaţa în partid”, a afirmat președintele PNL Botoșani.
Cum a ajuns Crin Antonescu să se găsească în situația de totul sau nimic ? Antonescu a fost un speculant al capitalului său de imagine, uriaș de altfel la un moment dat, dar pe care l-a speculat în mod defectuos. Calculându-și pașii în mod greșit, Antonescu și-a consumat propriul capital de imagine, ajungând din liderul care aducea PNL “en fanfare” la guvernare, în situația tristă a unui președinte căruia i se arată anticipat ușa.
Ştirile orei
valabil si pentru Ponta,Predoiu,MRU,etc..
dar care este problema noastra daca aceste persoane pierd?
poate castiga Romania